EURO 2016: MECIURILE ZILEI DE VINERI

EURO 2016: MECIURILE ZILEI DE VINERI

Euro 2016 a trecut de jumătatea etapei a doua din grupe și deja toată lumea începe să facă calcule, inclusiv România. Astăzi vor intra în scenă echipele din grupele D și E, iar la finalul zilei am putea avea încă o echipă eliminată matematic de la Euro.

Ziua este deschisă de meciul dintre Italia și Suedia, meci care se va disputa la ora 16.00. Italienii vin după victoria spectaculoasă împotriva Belgiei, în timp ce suedezii au făcut egal cu irlandezii în primul meci. Dacă va învinge Italia în acest meci, italienii vor fi calificați, în timp ce Suedia va fi în situația României, doar că în ultima etapă au un meci infinit mai greu împotriva Belgiei, numărul doi în ierarhia FIFA, scrie stiripesurse.ro

content-image

România se uită cu speranță la meciurile din grupa D. Aici există posibilitatea ca după două etape, două echipe să aibă zero puncte, ceea ce ne-ar avantaja enorm în lupta pentru acel loc trei, care ne-ar califica în optimi.

De la ora 19.00, avem meciul Cehia-Croația. O victorie a croaților i-ar trimite pe aceștia în optimile Euro 2016, în timp ce jucătorii Cehiei vor părăsi turneul, cu zero puncte după două meciuri.

De la ora 22.00 intră în scenă campioana europeană Spania, care va juca contra Turciei. O victorie a spaniolilor i-ar trimite pe aceștia în optimi, în timp ce Turcia pleacă acasă.

***Calculele pentru România sunt valabile doar în eventualitatea în care batem Albania în ultimul meci. Acesta se va disputa duminică, de la ora 22.00.

Categoria: Sport