EPISODUL 2: Colibiţa sau povestea măcelului pentru care s-au dat 105 ani de puşcărie

EPISODUL 2: Colibiţa sau povestea măcelului pentru care s-au dat 105 ani de puşcărie

Povestea acumulării de la Colibița este una lungă și care ar necesita foarte multe episoade, cu o serioasă documentare în ceea ce privește modul în care o parte din actualii proprietari de pensiuni, vile sau case de vacanță au ajuns să se intabuleze pe terenuri care nu au fost niciodată ale lor. Cu atât mai puțin lacul, în fapt, sursa de apă a municipiului Bistrița și a peste 60% din județul Bistrița-Năsăud. S-au scris foarte multe despre ilegalitățiile acoperite de o așa-zisă umbră de legalitate, despre modul în care primăria Bistrița-Bârgăului, în urmă cu foarte mulți ani a ”împropietărit” diverși prieteni mai mult sau mai puțin politici sau despre cum ”băieți” cu tupeu au confiscat în nume personal malurile lacului dar și zona de siguranță, fără ca cineva să miște vreun deget. Propolitica va deschide un serial despre Colibița: istoria acumulării, primii ”coloniști”, primii șmecheri și cine sunt ei în realitate, cum s-au furat pădurile din jurul lacului și povești despre așa-zisul turism practicat de unii și alții.

 

EPISODUL 2: Colibiţa sau povestea măcelului pentru care s-au dat 105 ani de puşcărie

 

Una din cele mai odioase crime petrecute vreodata pe meleagurile bistritene face si acum valuri printre urmaşii celor măcelăriţi de către nişte soldaţi beţi. Deşi au trecut 25 de ani de la data săvârşirii celei mai odioase crime multiple, făptuite vreodată pe meleagurile bistriţene, familiile îndoliate ale celor trei bărbaţi ucişi cu bestialitate de cinci soldaţi beţi nu au beneficiat nici până în prezent de compensaţiile materiale, stabilite de magistraţi după ani lungi de procese. Mai mult, nici singura victimă a atrocităţilor rămasă în viaţă, Ioan Bonău, cel bătut până a intrat în comă de către soldaţi cu pumnii, picioarele şi centurile din dotare după cunoscuta zicală militărească „cine mişcă, mişcă mort”, nu s-a ales cu altceva în urma bătăii decât cu sechele, care l-au marcat pe viaţă.

De la bătaie la crimă

Deoarece pe dosarul cu pricina s-a depus deja praful uitării, procesul încheindu-se abia în 1998, amintim că unul dintre soldaţii ucigaşi, aflaţi la data respectivă în tabără militară de instrucţie la Colibiţa, a depus mărturie că l-ar fi agresat pe Ioan Bonău la ordinul căpitanului Ovidiu Boldor, superiorul lor. Din rechizitoriul procesului, ale cărui amănunte nu au fost dezvăluite pe larg până acum, reiese că în seara de 18 iulie 1990, nervos în urma altercaţiei în bufetul din localitate cu Ioan Bonău, unul dintre localnici, căpitanul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice i-a dat dispoziţie soldatului Ion Stoica să-l bată pe civil, motivând că acesta „l-a jignit”. Iniţial, Stoica l-a căutat pe Bonău în sat, însă fără succes. Când soldatul s-a reîntors să dea raportul, nemulţumit de faptul că nu a fost răzbunat, cu câteva comenzi de genul „culcat-drepţi”, căpitanul l-a „convins” pe Stoica să execute ordinul primit. Cu două sticle de votcă la „bord” şi însoţit de alţi patru camarazi, Stoica l-a găsit mai târziu pe Bonău în cantină. După ce acesta s-a îndreptat spre căsuţa din camping, unde era cazat, soldaţii l-au urmat, nu înainte de a mai da pe gât căteva păhărele pline cu băutură. Încălzit în urma consumului de alcool, Bonău avea însă chef, înainte de culcare, de o partidă de sex, motiv pentru care a căutat o femeie în cabana alăturată. Negăsind acolo decât pe Mircea Sâniecoban, Ioan Bonculeş şi Ioan Szabo, trei muncitori care lucrau la tabăra de pionieri, Bonău s-a îndreptat spre căşuţa sa, vrând să se culce. Pe drum însă, acesta a fost atacat din spate de Gheorghe Amarghioalei, unul dintre soldaţi. Decis să execute ordinul primit, deşi existau martori, Stoica l-a lovit cu pumnii în faţă pe Bonău, până acesta a căzut. Ajutaţi de un alt treilea soldat, Nicolae Stoiculeasa, agresorii şi-au lovit victima cu picioarele în cap şi peste torace, până aceasta n-a mai mişcat, după care l-au târât şi apoi abandonat în cabana sa.

Martori incomozi, ucişi cu bestialitate

Pe drumul spre întoarcere, Amarghioalei i-a propus lui Stoica să-i bată şi pe cei trei muncitori care au fost martori la „lecţia” administrată lui Bonău. Considerând că raportul forţelor era prea echilibrat, ţinând cont că erau trei la trei, soldaţii s-au dus în tabără după ajutoare. Doi soldaţi, treziţi din somn, Cristian Presinceanu şi Aurel Băculescu au sărit imediat în ajutorul colegilor lor şi au pornit spre cabana muncitorilor. Înainte de a-i ataca, agresorii au verificat starea lui Bonău. Pentru că zăcea în aceeaşi poziţie în care l-au lăsat, bărbatul fiind în comă, aceştia l-au lăsat în pace, însă abia după ce i-au mai aplicat câteva lovituri zdravene, cu o sticlă în cap, „pentru a fi siguri”, după cum au declarat la proces. Convinşi că l-au ucis pe Bonău, cei şase soldaţi au năvălit în căsuţa în care erau cazaţi muncitorii. Cum instinctul criminal le şoptea să nu lase martori în viaţă, după ce i-au jefuit şi le-au administrat o bătaie soră cu moartea, soldaţii i-au lovit de câteva ori în cap pe cei trei bărbaţi cu un bloc de piatră, desprins din bordura drumului. În cabană şi asupra victimelor, torturate să spună unde sunt ascunşi banii, soldaţii au găsit 175 de lei, un ceas, o juma’ de ţuică şi un cuţit, pe care şi le-au însuşit. Pentru a nu avea dubii dacă cei bătuţi mai trăiesc, Stoica le-a luat pulsul celor trei, confirmându-le camarazilor decesul acestora. După mai bine de două ore de bătăie, agresorii şi-au lăsat victimele într-o baltă de sânge, nu înainte de a le tăia hainele cu o baionetă. Înainte de a se duce să se culce, pentru a avea certitudinea că Bonău nu mai trăieşte, Stoica a plimbat deasupra bărbatului care zăcea inert o torţă făcută din hârtii, prilej cu care i-a provocat acestuia numeroase arsuri, inclusiv în zona organelor genitale. Faptul că nu s-a mai mişcat timp de câteva ore i-a scăpat lui Bonău viaţa, din cauza comei profunde în care se găsea victima având un puls aproape imperceptibil.

105 ani de puşcărie

Anchetatorii au declarat că dacă primul bărbat agresat, deşi rămas invalid, a scăpat totuşi cu viaţă, ceilalţi trei au avut însă o moarte groaznică, fiind ucişi efectiv în bătaie. Conform raportului expertizei medico-legale, Sâniecoban a murit în urma unei asfixii mecanice, prin strangulare cu mâna. Medicii au evidenţiat cruzimea agresorilor prin cele 15 plăgi şi contuzii constatate la faţa victimei, de multiplele fracturi şi de cele 14 coaste rupte. Ioan Bonculeţ, cea de a doua victimă a decedat căteva ore mai târziu, pe patul de spital, în urma unui şoc mixt, hemoragico – traumatic, medicii găsind la autopsie numeroase leziuni viscerale, organe interne strivite şi mai multe oase rupte. În ceea ce priveşte moartea lui Ioan Szabo, tatăl unei fetiţe, anchetatorii au stabilit că aceasta a survenit ca urmare a numeroaselor leziuni interne suferite şi a hemoragiilor masive, produse de lovituri. Ioan Bonău a reuşit să scape după ce fost internat vreme îndelungată la clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca, medicii constatând contuzii celebrale difuze, leziuni multiple, arsuri gr.II şi cerebratemie post-traumatică. Condamnaţi pentru omor deosebit de grav, torturarea victimelor şi tâlhărie la pedepse cuprinse între 20 şi 23 ani de închisoare, cinci dintre cei şase participanţi la masacru îşi ispăşesc în prezent vina în penitenciar. Al şaselea soldat, considerat în cele din urmă a fi iresponsabil, a scăpat deoarece medicii au ajuns, nu se ştie cum, la concluzia că un tânăr trecut cu brio de testele medicale la recrutare, ar fi comis fapta „fără a avea discernământ”. Chiar dacă a stat mai mult „de şase”, neparticipând direct la maltratarea victimelor, putând fi acuzat însă de complicitate, acesta a fost iertat de magistraţi, fiind pentru o vreme internat într-o clinică de neuro-psihiatrie. Paradoxal, cel scăpat de puşcărie pe motive medicale era însă singurul din cei şase agresori a cărui situaţie materială era ceva mai acătării, ceilalţi neavând bunuri care să poată fi puse sub sechestru în vederea despăgubirii familiilor îndoliate.

Despăgubiri doar pe hârtie

Deşi în 1998 instanţa a acordat celor patru familii despăgubiri în valoare totală de peste 60 milioane de lei vechi , sechestrul asupra bunurilor celor cinci inculpaţi a fost instituit pe degeaba, acestea neputând fi valorificate. Soţia lui Szabo, Sofronia, crede că „dacă ofiţerul nu ar fi dat ordinul să-l bată pe Bonău, poate că bărbatul ei ar fi trăit şi astăzi”. Căpitanul care a dat ordinul de a-l „aranja” pe civil a scăpat în cele din urmă basma curată, fiind doar trecut în rezervă. Fără a fi acuzat de ceva, acesta a fost însă citat ca martor în proces. Pe lângă aspectele de mai sus, femeia susţine însă că nu a reuşit să înţeleagă cum este posibil ca MApN să fie absolvit de orice vină pentru faptele comise de militarii săi, aflaţi nu în concediu de odihnă sau în permisie ci într-o tabără de instrucţie. La cererea celor patru familii de a include MApN printre cei răspunzători să plătească despăgubiri, instanţa de judecată a decis altfel. Limbajul folosit însă în timpul dezbaterii acestui subiect, destul de greoi pentru cineva nefamiliarizat cu exprimările magistraţilor precum şi o evidentă greşeală de redactare, comisă de grefier i-au făcut pe aceştia să înţeleagă cu totul altceva. În textul sentinţei, primit în copie de Sofronia Szabo se precizează că „referitor la partea responsabilă civilmente- MApN, se constată că militarii nu au acţionat în virtutea unui raport de prepuşenie, militarii în termen nefiind prepuşi ai MApN. Ei îndeplinesc o îndatorire patriotică, primesc instrucţie militară, îşi însuşesc disciplina şi instrucţia. Raportul care generează obligaţiile lor se naşte nu în temeiul unui acord de voinţă ci în temeiul prevederilor constituţionale privind îndeplinirea serviciului militar obligatoriu”.

Erori stranii

După atâtea fraze alambicate urmează însă una care nu are nici un sens, decât cel mult să inducă în eroare: „Din aceste motive tribunalul va obliga MApN la despăgubiri civile în solidar cu MApN”(redare textuală ad-literam). Nevasta lui Ioan Szabo mărturiseşte că n-a înţeles prea bine ce vor să zică magistraţii dar, citind ultima frază, a crezut că MApN o va despăgubi totuşi. Femeia susţine că, din acest motiv nici n-a mai făcut apel în termenul legal de zece zile de la pronunţarea sentinţei. Deşi pare de neînţeles cum de se pot comite asemenea erori în cuprinsul unui înscris oficial, acest fapt nu trebuie să mire pe nimeni, nu de puţine ori fiind constatate chiar şi cazuri în care, din greşeala unui grefier grăbit, victimele s-au trezit la un moment dat că figurează în scripte drept inculpaţi. Văzând că nu primeşte banii cuveniţi, femeia s-a adresat căteva luni mai târziu în scris atât preşedintelui României, Ministerului Justiţiei cât şi Avocatului Poporului, însă fără succes. În majoritatea cazurilor, cei care răspundeau în numele personalităţilor vizate precizau fie că nu se pot amesteca în treburile Justiţiei, fie că s-a depăşit termenul legal de recurs. Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au răspuns la cererea înaintată că obligarea MApN la plata unor despăgubiri civile nu mai este posibilă în prezent, deoarece conform art. 411 din Codul de procedură penală, recursul în anulare, cu excepţia cazului în care acesta se face în favoarea persoanei condamnate, poate fi declarat în termen de maxim un an de la data la care hotărârea a rămas definitivă. Faţă de cele relatate mai sus, apare însă un element nou, necunoscut celor de la Minister. După spusele femeii, care susţine că a consultat între timp exemplarul sentinţei pronunţate în 17 februarie 1998, rămas la Tribunal, cineva a scris un „NU” între cuvintele de mai sus, înlăturând astfel din condei orice responsabilitate civilă a MApN în acest caz. Pe exemplarul pe care îl are acasă femeia, autentificat ca la carte, modificarea cu pricina însă nu există. Văzând că nimeni nu-i dă dreptate, femeia s-a adresat în cele din urmă Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, filiala Bistriţa-Năsăud. Ţinând cont de ambiguităţile de mai sus şi de declaraţiile femeii care se consideră neîndreptăţită, reprezentanţii OADOR au decis să solicite părerea noului Avocat al Poporului, Ministerului Justiţiei şi să se adreseze, în ultimă instanţă, Curţii Europene a Drepturilor Omului.

 

Categoria: EVENIMENT