Elita culturală a județului Bistrița-Năsăud va fi în acest final de săptămână la Chișinău.

Elita culturală a județului Bistrița-Năsăud va fi în acest final de săptămână la Chișinău.

În cadrul manifestării ”Dialoguri culturale la Chișinău”, organizate sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud în perioada 31 iulie – 2 august, vor avea loc o serie de manifestări destinate promovării culturii și tradiției românești în capitala Republicii Moldova.
Programul va cuprinde:
– o expoziție a pictorilor bistrițeni la Muzeul Național de Artă al Moldovei;
– o întâlnire a scriitorilor bistrițeni cu cei din Republica Moldova;
– lansarea volumului ”Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu;
– prezentarea revistei ”Mișcarea Literară”, precum și alte prezentări de carte și reviste literare. Toate aceste evenimente vor fi organizate la Biblioteca Municipală ”Bogdan Petriceicu Hașdeu”;
– Lansarea expoziției ”Valori cultural-istorice din județul Bistrița-Năsăud” în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”;
– Concertul folcloric ”Cântec și joc din străbuni” susținut de membrii Ansamblului Profesionist ”Dor Românesc” al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt”.

De asemenea, delegația județului Bistrița-Năsăud, condusă de Vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna, va avea întrevederi cu primarul orașului Chișinău Dorin Chirtoacă și cu reprezentanți ai instituțiilor de cultură din capitala Republicii Moldova.

Categoria: EVENIMENT