Doliu la Năsăud. Bărbatul lovit pe trecerea de pietoni a murit. Studentul ce a fugit de la locul accidentului, cercetat pentru ucidere din culpă

Doliu la Năsăud. Bărbatul lovit pe trecerea de pietoni a murit. Studentul ce a fugit de la locul accidentului, cercetat pentru ucidere din culpă

Un grav accident de mașină s-a produs aseară pe o trecere de pietoni din orașul Năsăud, pe strada George Coșbuc. Un bărbat de 57 de ani a avut ghinionul să fie lovit de un autoturism. Deși, inițial, în mesajul de la 112 , un camion l-ar fi călcat pe năsăudean, polițiștii au stabilit după descoperirea unei oglinzi retrovizoare că e vorba de o mașină marca Audi. Victima aflată în stare gravă a fost transportată la UPU Bistrița. Din păcate Marcel M. a murit la spital. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Mihaela Mastan spune că bărbatul a fost stabilizat pentru transport la o clinică de specialitate, însă înainte de plecare a făcut stop cardio-respirator. Se pare că bărbatul era angajat la Somplast Năsăud.
Fugit de la locul accicentului, șoferul a fost, în cele din urmă, identificat de polițiști care i-au deschis un dosar de cercetare penală pentru părăsirea locului accidentului și vătămare din culpă, între timp schimbându-se în ucidere din culpă și părăsirea locului accientului.
Student la Sport la Suceava, năsăudeanul de 19 ani, Gabriel L., potrivit martorilor vorbea la telefon, iar când o maşină a oprit să acorde prioritate bărbatului acesta a depăsit-o şi pur şi simplu l-a luat în plin pe om. Năsăudenii s-au comportat exemplar, în momentul în care acesta a încercat să fugă, o maşină l-a urmărit pentru a nu i se pierde urma. Tânărul este reţinut pentru 24 de ore, conform purtătorului de cuvânt al IPJ, Diana Pintea.

Categoria: EVENIMENT