Doina Pană, vicepreşedinte PSD: ”Felix Stroe poate fi o alegere foarte bună la Ministerul Transporturilor”

Doina Pană, vicepreşedinte PSD:  ”Felix Stroe poate fi o alegere foarte bună la Ministerul Transporturilor”

Doina Pană a fost întrebată, duminică, la Antena 3, despre noile propuneri ale PSD pentru cele două ministere care nu au titulari de trei luni.

”Noi suntem dezamăgiţi că doi oameni foarte bine pregăiţi au fost refuzaţi fără să existe nicio justificare legală din partea preşedintelui. Toate motivele pe care le-a invocat preşedintele raportat la doamna Olguţa Vasilescu erau de apanajul premierului. Dumnealui se ocupă doar de legalitate”, a spus Pană.

Potrivit acesteia, cei doi candidaţi care vor fi propuşi trebuie să aibă o experienţă ”deosebită”, având în vedere că România deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi trebuie să gestioneze toate marile dosare.

Întrebată dacă Felix Stroe ar fi o alegere bună pentru Ministerul Transportului, Pană a spus: ”Felix Stroe poate fi o alegere foarte bună. În interiorul CEX, după ce vom întoarce pe toate părţile toate propunerile, vom hotărî. Am lucrat cu domnul Stroe, ar fi, din punctul meu de vedere, o alegere potrivită, dar, din fericire, suntem un partid cu o bază de resursă umană uriaşă şi nu va fi o problemă în CEX să tranşăm cei doi candidaţi”.

sursa: https://www.news.ro

 

Categoria: Politica