Doina Pană, prima femeie care va conduce PSD Bistriţa. Ea trebuie să îl ajute pe Creţu să rămână primar

Doina Pană, prima femeie care va conduce PSD Bistriţa. Ea trebuie să îl ajute pe Creţu să rămână primar

Şefa femeilor social-democrate din Bistriţa-Năsăud, deputata Doina Pană candidează astăzi pentru şefia celei mai mari şi puternice organizaţii ale PSD din judeţul nostru- organizaţia municipală.
Alegerile din cadrul PSD Bistriţa au loc pe fondul procesului de alegeri interne declanşat la nivelul tuturor organizaţiilor din BN, proces care va culmina cu o conferinţă judeţeană de alegeri a noii conduceri şi care îl va confirma pe Radu Moldovan la şefia PSD BN.

Altfel, contextul în care Doina Pană va ajunge şefă peste PSD Bistriţa este unul cât se poate de bun pentru fostul ministru al Pădurilor, atât Alexandru Bria, actualul preşedinte, dar şi primarul Ovidiu Teodor Creţu, anunţînd faptul că nu îşi mai doresc această funcţie, sigur, fiecare din motive destul de bine cunoscute.

Cum la această oră, Doina Pană nu are contracandicat la funcţia de preşedinte, conferinţa de alegeri de astăzi va face toate demersurile cerute de statut pentru ca Pană să devină şefa PSD Bistriţa.

Cu toate acestea, misiunea Doinei Pană nu este una deloc uşoară, ea trebuind să se ocupe de alegerile locale şi de maximizarea voturilor pentru candidatul PSD la primăria Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, adică de câştigarea alegerilor locale, semnalul cel mai puternic pentru aceste alegeri fiind dat de voturile pe care le va aduce organizaţia municipală, în Bistriţa existând cel mai mare număr de electori din întreg judeţul Bistriţa-Năsăud.
Conferinţa de alegeri este programată pentru joi seara, cu începere de la ora 18.00, în sala de şedinţe a primăriei Bistriţa.

Categoria: Politica Locala