Diana Morar: ” Aroganța PSD-ALDE Bistrița, lovește în interesele simplilor cetățeni”

Diana Morar: ” Aroganța PSD-ALDE Bistrița, lovește în interesele simplilor cetățeni”

Consilierul liberal, avocatul Diana Morar, a luat poziție față de faptul că demersul perfect legal și de bun simt al consilierilor PNL și PER a fost ignorat cu desăvârșire de consilierii locali ai coaliției majoritare precum și de consilierul UDMR. Reamintim că e vorba de ședință de consiliu municipal extraordinară, convocată vineri, 28 septembrie, de către opoziție și care a fost declarată nelegală din lipsă de cvorum.

Potrivit Dianei Morar, pe aleșii locali bistrițeni ai coaliției PSD-ALDE plus anexa UDMR, ” îi doare mult prea puțin de problemele cu care se confrunta cetatenii ai căror interese le reprezintă in forul legislativ local, astfel încât sa facă efortul minim de a participa la ședința de consiliu local municipal convocată de consilierii PNL și PER, in vederea organizării comcomitente a unui referendum local de consultare deodată cu cel national in 6 și 7 Octombrie 2018”.

Ea mai arată că: ” A fost ordin de zi pe unitate astăzi la PSD și ALDE Bistrita pentru ca acest demers perfect legal și de bun simt al consilierilor PNL și PER sa fie ignorat cu desăvârșire de consilierii locali ai coaliției majoritare precum și de consilierul UDMR. Asta doar pentru a-si dovedi supremația ce domina in CL Bistrita si pentru a arată cât de insignifianta este bruma de 7 consilieri PNL si PER, adică o treime din consiliul local. Din păcate, aroganta de care dau dovada lovește in primul rând interesul cetățenilor pe care aceștia ii reprezintă, interes manifestat prin toate demersurile inițiate de societatea civilă locală cu privire la conservarea spațiului verde din Piața Centrală, a îngrijorării publice manifestate cu privire la consecințele instituirii pasarelei metalice pe Bd Independentei, precum și a construcției Centrului Intermodal in mijlocul orașului, spre deosebire de periferie, unde ii este locul”.

Au arătat clar ca nu le pasă de concetățenii lor.

De altfel, Diana Morar își continuă declarația politică și mai spune că nu există niciun fel de justificări din partea majorității care să explice absența de la ședință: ” Ce e trist, este faptul ca dincolo de orgoliile politice, interesul cetățeanului de rând rămâne in continuare călcat in picioare sau in cel mai bun caz ignorat. Cu toate ca era un bun prilej de consultare a locuitorilor pentru probleme locale care au creat și Creează frământări in căutarea de soluții, s a preferat a ignora totul. Chiar dacă infrastructura refendumului national ce va urma conferea un cadru minimal de organizare și costuri a unui referendum local de consultare ( cheltuiala cu tipărirea buletinelor de vot), cei din PSD-ALDE ignora electoratul bistrițean, ascultând întocmai ordinele primite piramidal,preferând sa stea ascunși prin birourile ce le ocupa, așa cum a procedat și viceprimarul Muthi, căruia ii sunt temporar delegate atribuțiile de edil sef și care a preferat sa nu se deplaseze pana in sala de ședința a consiliului local convocat”.

PSD Bistrita, mare susținător al validării refendumului pentru redefinirea familiei (cu toate ca initiativa aparține societății civile) nu a stat o clipa in loc și poate nu s a gândit ca in municipiul Bistrita, in situația organizării și a referendumului local, ar fi atins un prag mai bun al prezentei la vot cu care s-ar fi putut ulterior făli la București. Orgoliul politic conduce modul de a face politica in aceste vremuri. Totul se bazează pe o reacție pur instinctuală și atât”, conchide Morar.

În ceea ce privește referendumul național convocat pentru definirea familiei tradiționale, avocatul Diana Morar amintește faptul că  organizarea acestuia nu a fost publicată termenul legal de 20 de zile, însă acest amănunt insignifiant nu îl invoca PSD decât cu privire la situația referendumului local.

 

Categoria: Politica