Dezămăgire e numele tău Iohannis. O spun liderii USR, cei care au început un megasondaj de opinie pentru a afla ce vrea electoratul român

Dezămăgire e numele tău Iohannis. O spun liderii USR, cei care au început un megasondaj de opinie pentru a afla ce vrea electoratul român

Liderii bistriţeni ai USR, deputatul Cristina Iurişniţi şi secretarul general Mihai Bălan s-au întâlnit astăzi cu presa, prima dată în 2018. Dacă Iurişniţi a vorbit despre învăţământ dar şi alte proiecte, Mihai Bălan a rezumat viitoarele acţiuni politice ale Uniunii atât la nivel naţional cât şi la nivel judeţean.

„Din punct de vedere politic, am avut o nouă dezamăgire în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Klaus Iohannis, reacţia şi răspunsul acestuia la propunerea PSD pentru noul premier al României, în persoana Vioricăi Dăncilă. Considerăm că preşedintele Iohannis a făcut un calcul politic în interes propriu şi a dezamăgit strada, mulţimea, entuziasmul popular”, spune Bălan.

Purtătorul de cuvânt al USR BN a mai precizat că „este o greşeală de comunicare din partea preşedintelui. Putea, de exemplu, să procedeze ca şi în cazul Sevil Shaideh, să comunice clar că Viorica Dăncilă nu are anvergura necesară pentru a ocupa această funcţie importantă. Nu a vrut să facă acest lucru, dar, mai mult, a dat o a treia şansă coaliţiei PSD-ALDE, iar, noi ne întrebăm dacă va urma o a patra, a cincea sau chiar a şasea şansă. Pe scurt, întreg USR-ul este dezamăgit de ceea ce a făcut preşedintele României, de reacţia sa pe repede înainte la propunerea PSD.

Altfel, USR va continua să îl sprijine pe deputatul clujean Emanuel Ungureanu, „ cel care a scos la iveală putregaiul din sistemul medical românesc, dezvăluiri ce sunt abia la început”.

În privinţa planurilor USR pentru 2018, Mihai Bălan a prezentat două proiecte concrete: „ E vorba de un ziar conceput şi tipărit la Bucureşti – USR e vocea ta! Această publicaţie a partidului va ajunge la toţi cetăţenii din Bistriţa-Năsăud prin intermediul echipelor noastre de voluntari. Pe baza acestui ziar ne dorim realizarea unor chestionare privind opţiunile politice ale electoratului din România, scopul nostru fiind strângereas între 30 -50 de mii de răspunsuri de la tot atâţia respondenţi, iar asta până la finele lunii martie. Toate opţiunile sunt anonime, fiind tratate doar din punct de vedere sociologic, astfel încât până în aprilie să avem o hartă cât mai clară din punct de vedere al opţiunilor politice ale electoratului român: intenţia de vor, ce se vrea de la primari, consilieri locali şi judeţeni, parlamentari dar şi Guvern, calitatea vieţii etc”, a explicat Mihai Bălan.

 

Acţiunea de difuzare a respectivelor chestionare a început la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, atât prin interviuri realizate direct de voluntari, cât şi în mediul on line .

Categoria: Politica