Deputatul liberal Robert Sighiartău, vizită în SUA alături de Ludovic Orban

Deputatul liberal Robert Sighiartău, vizită în SUA alături de Ludovic Orban

O delegație a PNL condusă de președintele partidului, Ludovic Orban, va efectua, în perioada 10-19 noiembrie, o vizită în Statele Unite ale Americii, unde va avea întâlniri cu membri ai Congresului și Senatului SUA, înalți oficiali ai Departamentului de Stat, reprezentanți ai think tank-urilor, mediului de afaceri și ai comunității românești, informează un comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal.

Potrivit sursei citate, din delegație vor mai face parte secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL Ben-Oni Ardelean (vicepreședinte al Camerei Deputaților), președintele PNL Diaspora, Viorel Badea (președinte al Comisiei românilor de pretutindeni din Senat).

Reprezentanții PNL vor vizita Washington, Maryland, Philadelphia, New York și Atlanta.

“Consolidarea parteneriatului special pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii este o componentă prioritară în viziunea politicii externe a PNL, iar în acest sens PNL va accentua dezvoltarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii de convergență. Totodată, PNL consideră extrem de importantă relația cu diaspora românească din SUA, o resursă vitală în dezvoltarea și aprofundarea relațiilor cu SUA și, deopotrivă, o resursă esențială în dezvoltarea României”, se mai arată în comunicatul amintit.

 

Categoria: Politica

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *