DEPUTATUL DANIEL SUCIU, invitat la aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma

DEPUTATUL DANIEL SUCIU, invitat la aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma

DEPUTATUL DANIEL SUCIU este acum în Italia,  invitat la aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma: Mă bucur să pot participa, din partea grupului parlamentar PSD, la aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, fundația Uniunii Europene. Într-o Romă cu măsuri de siguranță excepționale, sunt la reuniunea Grupului Social Democrat din Parlamentul European. Gianni Pittela, președintele grupului din PE, Serghei Stanishev, președintele PES, Thomas Oppermann, vicepreședintele Bundestag, zeci de europarlamentari și parlamentari. Doi români printre ei, eu și europarlamentarul Victor Negrescu. Nu pot să nu fiu mândru că am avut ocazia, de aproape, să-i aud pe venerabilul președinte al Italiei, Giorgio Napolitano, pe Federica Mogherini, vicepreședinta Comisiei Europene, responsabilă cu politica externă a Uniunii și pe Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice și Finanțe. Împreună cu vecinul de scaun Alex Brody, parlamentar luxemburghez, interesat de România, am purtat o discuție interesantă despre schimbările din bătrânul continent și am căzut de acord că viitorul aparține tinerilor. Sper ca toate întâlnirile prilejuite de acest eveniment istoric să însemne un nou început pentru Uniunea Europeană, în aceste vremuri în care fundamentul acesteia este din ce în ce mai atacat.

Categoria: Politica