Dep. Cristina Iurișniți: Destine frânte: Andronescu continuă modificarile din pix : 30 de mii de locuri vor dispărea din licee

Dep. Cristina Iurișniți: Destine frânte: Andronescu continuă modificarile din pix : 30 de mii de locuri vor dispărea din licee

Ministerul Educației a aprobat o cifră de școlarizare de 134 000 de locuri pentru liceele teoretice, eliminând, față de anul trecut, 30 000 de locuri. În acest an școlar, conform Edupedu.ro, sunt înscriși în clasa a VIII-a 175 463 de elevi care se pregătesc să susțină Evaluarea Națională, deci peste 30 000 de elevi vor trebui să se îndrepte spre alte forme de învățământ liceal. În schimb, cifra de școlarizare pentru învățământul profesional și tehnic, în ciuda anunțului că va ajunge la 70 000, aceasta a crescut cu doar 5000 de locuri, ajungând la 55 000 pentru anul școlar 2019-2020.
În ceea ce privește etapele procedurale ale adoptării Hotărârii de Guvern, Ministerul Educației Naționale nu a respectat prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Proiectul inițial publicat de Ministerul Educației prevedea cu totul alte cifre decât cele pe care, chiar în ziua ședinței de Guvern, Ecaterina Andronescu le-a înaintat spre aprobare.Mai mult decât atât, la o atentă analiză a actului normativ, în expunerea de motive a Hotărârii de Guvern, nu există nicio justificare cu privire la tăierea a 30 000 de locuri din liceele teoretice.

Numărul de locuri în Școlile profesionale: o falsă problemă:

Ministerul Educației, prin răspunsul oficial adresat la interpelarea pe care am adresat-o cu privire la numărul școlilor profesionale în regim dual în funcție de regiunea de dezvoltare, preciza următoarele: în anul școlar 2018-2019, în regiunea S-E, se înscriau 348 elevi, în regiunea Centru 2313 elevi, în N-E 272 elevi, în N-V 1505 elevi, în S-Muntenia 451 de elevi, în S-V Oltenia 572, în V 729 elevi, în București, 316 elevi, adică un total de 6505 elevi înscriși în învățământul profesional dual.

În ceea ce privește fondul problemei, Ecaterina Andronescu propune segregarea elevilor, afirmând că cifra de școlarizare a fost calculată în așa fel încât elevii care iau peste 5 să meargă în licee teoretice, iar cei care iau sub 5 să meargă în școli profesionale.

Noi ne propunem să revalorizăm învățământul profesional, să îl considerăm o alternativă viabilă la învățământul teoretic, însă tocmai Ministerul Educației adâncește și mai mult prăpastia dintre teoretic și profesional, segregând elevii în funcție de nota de la Evaluarea Națională.

Totodată, susținem pozițiile Sindicatelor și ale Asociațiilor de părinți care au cerut retragerea imediată a Hotărârii de Guvern. Cu doar câte săptămâni înainte de începutul Evaluării Naționale și a repartiției la licee, Ecaterina Andronescu bulversează din nou sistemul educațional, asumând măsuri fără predictibilitate și discriminatorii.
Susținem creșterea cifrei de școlarizare în școlile profesionale, însă numai în urma unei analize cu privire la cererea elevilor și ofertele agenților economici. O astfel de măsură trebuie să fie sustenabilă și să răspundă prompt și eficient nevoilor sociale.

În încercarea populistă disperată a Ecaterinei Andronescu de a-și salva imaginea cu privire la închiderea Școlilor de Arte și Meserii în anul școlar 2009-2010, aceasta bulversează sistemul și în acest an prin majorări și micșorări de cifre de școlarize din pix, dând dovadă de sfidare și lipsă de viziune la conducerea Educației.

Categoria: Politica

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *