joi, aprilie 2, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Demisie la vîrful PNL

    Must Read

    Alin Cordoshttp://www.propolitica.ro
    ziar editat de MEDIA PROMPT COMMUNICATION SRL

    Ilie Bolojan a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii poltice al PNL. Primarul municipiului Oradea spune că vrea să se concentreze pe proiectele Primăriei Oradea.

    Ilie Bolojan a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

    Ilie Bolojan a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că îi era greu să onoreze ambele funcţii, astfel că a optat să se dedice mai mult celei de edil în administraţia publică orădeană.

    ”La începutul săptămânii trecute am înregistrat la secretariatul general al PNL demisia mea din funcţia de prim-vicepreşedinte strategii politice al partidului. Având în vedere faptul că Primăria Oradea are un număr important de proiecte europene şi de investiţi în derulare, care necesită destul de mult timp, era foarte greu, în aceste condiţii, să onorez ambele funcţii. Ca atare, am luat decizia să mă concentrez pe proiectele Primăriei Oradea”, a spus Bolojan.

    Ilie Bolojan este şi lider al PNL Bihor şi a fost ales la Congresul extraordinar al partidului care a avut loc pe 19 iunie 2017 în funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice al partidului.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Gabriel Lazany vorbește despre decesul de la Ilva Mică: ” Parcă e o glumă proastă de 1 aprilie , au venit rezultatele, iar pacientul...

    Managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany a ieșit astăzi într-o conferință de presă în curtea spitalului și a vorbit...

    Decesul de la Ilva Mică este confirmat de primarul Aurel Horea. El nu știe dacă e vorba de o moarte cauzată de Covid 19

    Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horia a confirmat faptul că are un deces în comuna pe care o administrează, fiind vorba...

    Paza bună, trece primejdia rea. Primul reportaj de pe granița cu SUCEAVA

    Paza bună trece primejdia rea, spune o vorbă străveche, una mai degrabă moldovenească decât ardelenească. Cum ne „păzim” noi la granița...

    Alte 40 de pachete cu alimente au fost livrate unor bunici de Asociația ”Împarte Bucurie”

    Voluntarii Asociației ”Împarte Bucurie” au ajuns în aceste zile în mai multe localități unde au dus pachete cu alimente și medicamente...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -