Demisie în PNL BN: Primarul Vasile Silași a demisionat din funcția de secretar general

Demisie în PNL BN: Primarul Vasile Silași a demisionat din funcția de secretar general

Demisia a fost anunțată cu puțin timp în urmă, Vasile Silași făcând-o publică pe pagina sa de socializare. Principala nemulțumire ar fi aceia că în calitatea sa de secretar general al PNL BN nu a fost invitat la conferința de presă pe care a susținut-o la sediul acestei formațiuni politice, secretarul general al PNL, deputatul bistrițean Robert Sighiartău.

Cu toate acestea, demisia este consecința a unui lung șir de neînțelegeri și tensiuni invocate de Vasile Silași în ultimii doi ani. Un alt motiv este cel legat de cosilierul județean Monica Săsărman, căreia, Silași i-a cerut demisia din PNL, după ce acesta a luat parte la o petrecere a PSD Bistrița-Năsăud. Precizăm că astăzi, în cadrul conferinței de presă, secretarul general al PNL, Robert Sighiartău a precizat că nu este un adept al excluderilor din partid, mai ales că statutul partidului nu prevede expres și obligatorie o asemenea măsură ” de prima dată (…) Există sancțiuni etapizate, nu dăm oamenii afară pur și simplu”, a explicat deputatul Sighiartău.

Contactat telefonic, Vasile Silași a spus că nu pleacă, deocamdată, din PNL, dar îți rezervă dreptul de-a regândi viitorul său politic.

Categoria: Politica