Daniel Suciu: Am semnat cinci contracte de finanţare cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 33 de milioane de euro pentru județul Argeș

Daniel Suciu: Am semnat cinci contracte de finanţare cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 33 de milioane de euro pentru județul Argeș

Cinci contracte de finanţare cu fonduri europene, în valoare de aproximativ 33 de milioane de euro, au fost semnate astăzi, 8 aprilie, pentru judeţul Argeş, de către viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Proiectele semnate astăzi, ca şi celelalte finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), au ca obiective principale nevoile cetăţenilor şi dreptul acestora de a beneficia de condiţii decente de viaţă, de drumuri sigure şi de asistenţă medicală şi socială, modernă şi eficientă! Ne-am asumat prin Programul de Guvernare 2018-2020 că toate investiţiile pe care le vom face vor ţine cont de cerinţele comunităţilor locale şi ne ţinem de cuvânt!”, a afirmat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu.

Proiectele sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi au în vedere:

• modernizarea DJ 503 limita judeţului Dâmboviţa – Slobozia – Rociu – Oarja – Căteasca (pe o lungime de 42,46 km);

• creşterea mobilităţii urbane în municipiul Curtea de Argeş, prin dezvoltarea unui sistem modern integrat, accesibil şi durabil (8,3 km de străzi modernizate şi 4 km de piste pentru ciclişti);

• extinderea, dotarea şi amenajarea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti;

• dezvoltarea unui complex de 4 locuinţe protejate şi înfiinţarea unui centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi, în comuna Ciofrângeni;

• reducerea emisiilor de carbon prin eficientizarea energetică a cinci clădiri rezidenţiale din oraşul Topoloveni.

Până în prezent, MDRAP a asigurat, în judeţul Argeş, finanţări de peste 2 miliarde de lei, prin toate programele pe care le coordonează. Dintre acestea, prin POR sunt finanţate 48 de proiecte (în valoare totală de aproximativ 800 de milioane de lei), iar 232 de obiective (în valoare totală de peste un miliard de lei) sunt realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL)

Categoria: Administratie