CRIZĂ politică în Rep. Moldova. Parlamentul a fost dizolvat. Curtea Constituţională l-a SUSPENDAT pe Igor Dodon din funcţia de preşedinte

CRIZĂ politică în Rep. Moldova. Parlamentul a fost dizolvat. Curtea Constituţională l-a SUSPENDAT pe Igor Dodon din funcţia de preşedinte


CRIZĂ politică în Rep. Moldova. Parlamentul a fost dizolvat. Curtea Constituţională l-a SUSPENDAT pe Igor Dodon din funcţia de preşedinte/ Dodon şi-a petrecut noaptea în Ambasada Federaţiei Ruse. Proteste anunţate la Chişinău.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte al ţării, în urma refuzului acestuia de a dizolva parlamentul, conform unui comunicat emis duminică de CCM.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a emis duminică o hotărâre pentru dizolvarea Parlamentului, în urma unei sesizări depuse de Pavel Filip, care a preluat funcţia de preşedinte interimar după suspendarea lui Igor Dodon, conform unui comunicat emis de CCM.

Preşedintele Igor Dodon a înnoptat aseară pe teritoriul ambasadei Federaţiei Ruse care se află în Chişinău. Mai exact, a dormit în hotelul ambasadei care se află pe teritoriul diplomaţiei de la Moscova, scrie deschide.md.

Publicaţia menţionată spune că preşeidntele moldovean a dormit pe teritoriul rus, în aceeaşi zi în care Publika.md a făcut publice imagini în care Dodon îi spune lui Vlad Plahotniuc că vrea să federalizeze Republica Moldova şi că primeşte până la un milion de dolari pe lună din Federaţia Rusă.

În convorborea cu liderul PDM, Vlad Plahotniuc, Igor Dodon spune că primea 700 de mii – 1 milion de dolari pe lună de la ruşi, dar că de la 1 aprilie finanţarea a fost oprită.

Dodon l-a întrebat pe vicepremierul rus Dmitri Kozak, în data de 6 iunie, ce să facă mai departe, având în vedere finanţarea. La rândul său, Kozak i-ar fi i-a promis că va vorbi cu Vlad Plahotniuc, ca să-i dea lui Dodon bani pentru partid.

Interimatul va fi asigurat de prim-ministrul Pavel Filip, care este obligat să dizolve Parlamentul, conform deciziei CCM.

Duminică dimineaţă, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a examinat o sesizare depusă de către un grup de deputaţi privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.

Astfel, CCM a decis că preşedintele Igor Dodon va fi suspendat din funcţie deoarece a refuzat deliberat să dizolve sâmbătă Parlamentul şi să stabilească data alegerilor anticipate, conform unei decizii CCM emise vineri.

„Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituţională, pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens”, se menţionează în comunicatul emis de CCM.

De asemenea, în hotărârea emisă duminică de CCM se stabileşte ca Pavel Filip să preia temporar atribuţiile preşedintelui, să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri anticipate.

„În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, Prim-ministrul în exerciţiu, dl Pavel Filip, în calitate de Preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a şi, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate.
Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, se menţionează în comunicat.

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *