CRITICĂ PRIMARII CARE L-AU IGNORAT???

CRITICĂ PRIMARII CARE L-AU IGNORAT???

Deputatul PMP Ionuţ Simionca a criticat astăzi faptul că marea majoritate a primarilor din Bistriţa-Năsăud au refuzat să îi trimită proiectele care şi le-a propus pentru 2017. Simionca îşi propune un demers legislativ aproape imposibil de realizat – transformarea unor proiecte în amendamente la legea bugetului de stat pe anul 2017.

Revenit din vacanţă, deputatul PMP de Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, spune că s-a apucat de treabă şi în ultimele zile el a transmis finanţiştilor de la partidul condus de Traian Băsescu cele 72 de proiecte pe care un număr de 14 primării din judeţ le-au transmis biroului său parlamentar. Simionca s-a plâns de faptul că celelalte 48 de unităţi administrativ-teritoriale  i-au ignorat pur şi simplu cererile sale vizând proiecţiile bugetare pe anul în curs.

„Am primit răspuns de la 14 primării, un număr de 72 de proiecte. În acest moment ele sunt la specialiștii noștri, de la grup, să le găsească sursa de finanțare corectă. Nu trebuie să mergem numai să cerem bani, trebuie să spunem și de unde vin acești bani. Este trist să văd că există primari care nu au fost capabili să trimită nici un proiect. Oare să nu aibă nevoie de bani? Eu vreau să fiu deputatul tuturor oamenilor din județul Bistrița-Năsăud. Nu contează culoarea politică, pentru mine important e ca munca mea să fie în folosul comunității. Dacă eu pot să pun umărul la dezvoltarea acestor comunități – asta este munca pe care trebuie să o fac eu”

Cu toate acestea, deputatul Ionuţ Simionca admite faptul că demersul său legislativ are puţine şanse de reuşită, ultimul cuvânt în adoptarea respectivelor amendamente la buget avându-l tot premierul Sorin Grindeanu şi ministrul de Finanţe Viorel Ştefan.

 

Categoria: Politica