Cristian Pomohaci, audiat la Parchetul General. Fostul preot a refuzat să spună dacă a recunoscut acuzaţiile

Cristian Pomohaci, audiat la Parchetul General. Fostul preot a refuzat să spună dacă a recunoscut acuzaţiile

Fostul preot Cristian Pomohaci a venit, miercuri, la Parchetul General, pentru a fi audiat, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală, după ce nu ar fi declarat peste 150.000 de euro, venituri din cedarea folosinţei a 11 bunuri imobile deţinute, scrie mediafax.ro

La ieşirea de la Parchet, fostul preot a refuzat să precizeze dacă a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru a obţine o pedeapsă mai uşoară.

Cristian Pomohaci este urmărit penal de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru evaziune fiscală în formă continuată.”În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General.

Mai exact, procurorii îl acuză pe fostul preot Cristian Pomohaci că nu a declarat 684.487 lei, echivalentul a 152.883 euro, sumă aferentă cedării folosinţei a 11 bunuri imobile pe care le deţine. Astfel, bugetul general consolidat al statului a fost prejudiciat cu 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuţia la asigurările sociale.

Acesta nu este singurul dosar în care este vizat Pomohaci. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat, în 2017, dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale. Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Categoria: EVENIMENT