Consiliul de Garnizoană s-a întrunit în prima ședință pe 2019

Consiliul de Garnizoană s-a întrunit în prima ședință pe 2019


La sediul Comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore BĂLAN ” a avut loc astăzi prima şedinţă a Consiliului de Garnizoană, din anul 2019.

Activitatea a fost condusă de comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, generalul de brigadă Mircea Gologan, în prezenţa prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud,  Ovidiu-Victor Frenţ, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud,  Vasile Puica şi a primarului municipiului Bistriţa,  Ovidiu Teodor Creţu.

La activitate au participat reprezentanţii instituţiilor Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, comandanţii unităţilor militare din garnizoana Bistriţa şi membrii Consiliului de Garnizoană.

Ordinea de zi a şedinţei a avut ca principale puncte de dezbatere:
– Analiza stării disciplinei militare, în anul 2018;
– Principalele activităţi de perspectivă din garnizoana Bistriţa;
– Calendarul activităţilor de instruire în comun.

La finalul activităţii,  colonelului Ioan-Marian Cristurean, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată, i-a fost înmânată Emblema de Merit În Serviciul Armatei României clasa a II-a, în semn de apreciere a profesionalismului şi rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată.

Foto: Florin Petruț.

Categoria: Politica Locala

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *