Comuna Rodna s-a înfrățit cu satul Hîjdieni. Sărbătoare comunei administrate de Valentin Grapini, sub semnul unirii simbolice cu Republica Moldova

Comuna Rodna s-a înfrățit cu satul Hîjdieni. Sărbătoare comunei administrate de Valentin Grapini, sub semnul unirii simbolice cu Republica Moldova


Evenimentul a avut loc în sala mare a Centrului Multicultural din Rodna, cu puțin timp înaintea de starul la marea sărbătoare a comunei Rodna din acest an. Semnarea acordului de colaborare a avut loc în același timp, când la Glodeni în Republica Moldova, o delegație a județului Bistrița-Năsăud, proceda în mod similar cu alte 19 primării din acest raion al Republicii Moldova.

Precizăm faptul că, la Rodna, a sosit sâmbătă după-amiază, o delegație formată din 30 de persoane a satului Hîjdieni, condusă de primarul Valeriu Gîrlă. Ei au fost invitați în sala mare a Centrului Multicultural, acolo unde alături de consilierii locali rodneni, au parafat documentele care consființesc această colaborare între cele două localități.

La eveniment au luat parte și Florin Moldovan, administratorul județului dar și Dan Birișiu, consilier județean PSD.

În cuvântul său, primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a apreciat că colaborarea cu satul Hîjdieni din raionul Glodeni, Republica Moldova, nu este doar o simplă colaborare, ci un fel de ”reiterare” a unor legături de sânge: ”Suntem cu toții români și este una din datoriile noastre de onoare să refacem, măcar simbolic, unirea, deși, cred că aducerea Basarabiei acasă ar trebui să fie dezideratul nostru, al noii generații de oameni politici. Sunt bucuros că ați venit la noi în aceste zile de sărbătoare. Așa ne vom cunoaște mai bine, vă vom afla nevoile, iar, dumneavoastră veți vedea cum și în ce fel se trăiește la poalele Munților Rodnei!”, a spus Valentin Grapini.

Primarul satului Hîjdieni, Valeriu Gîrlă: “Este o zi cu încărcătură emoțională mare, acest eveniment a început de fapt ieri când am trecut hotarul țării, o parte din colegii mei au văzut pentru prima oară România și au văzut ce țară frumoasă și mare avem, am văzut în ce colț de rai locuiți dumneavoastră. Eu, vreau să vă spun un adevăr dureros: am mai venit în România și, am văzut acest lucru: suntem în urma dumneavoastră cu 50 de ani. Avem nevoie de voi, avem nevoie de Europa, avem nevoie de investiții, pentru că și noi, basarabenii, am vrea să trăim mai bine. Ne bucurăm că existați”.

 

Primaria Satului Hîjdieni este in componenta Raionul Glodeni situata la latitudinea 47.7665 longitudinea 27.4553 si altitudinea de 147 metri fata de nivelul marii. Primarul este Valeriu Gîrlă din partea (PDM – Partidul Democrat din Moldova). Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 3 765 locuitori. Distanța directă pîna în orașul Glodeni este de 7 km. Distanța directă pîna în orașul Chişinău este de 173 km.

Categoria: EVENIMENT