Colibița, de la tratarea tuberculozei la marea de la munte

Colibița, de la tratarea tuberculozei la marea de la munte

 

Colibița, de la tratarea tuberculozei la marea de la munte. În zona acumulării, între 2016 și 2019 au fost încheiate doar 20 de contracte de vidanjare. Citește povestea acestui loc unic în România

Dacă nu existau câţiva întreprinzători particulari care au reabilitatat zona în ultimii ani şi lucrările de modernizare a DJ 172 efectuate de Consiliul Judeţean în ultimii doi ani, Colibiţa rămânea doar la stadiul de ruine în care a ajuns hotelul construit de autorităţile comuniste în zonă. La această oră, scandalul din jurul posibilelor deversări afectează imaginea ”Mării de la munte”, dar și a întreprinzătorilor serioși din această zonă. Ceea ce,  trebuie să recunoaștem,  nu este deloc bine pentru întreaga economie din județ.

Conform unei situații de pe teren puse la dispoziție de SC Aquabis SA Bistrița-Năsăud, În zona Colibița, în perioada 2016 – 2019, s-au încheiat un număr de 20 de contracte de vidanjare!

Aquabis a făcut precizarea că aceste contracte se încheie numai cu persoanele juridice, în cazul persoanelor fizice intervenția se face la comandă. Totodată Aquabis ne comunică și faptul că în anul 2018 cantitatea apei uzate vidanjate a fost de 300 metri cubi, din care 273 mc (91%) în urma solicitărilor agenților economici și 27 mc (9%) pentru persoanele fizice!, scrie stiridebistrita.ro

 

În zona lacului de acumulare Colibița există, conform informațiilor venite din partea Primăriei Bistrița-Bârgăului, un număr de 275 de construcții, din care numai 20 sunt întregistrate ca agenți economici prestatori de activități specifice (turism), o pondere de 7%, restul fiind proprietăți private. Oricine cunoaște zona știe că este o inepție (doar pe booking.com există peste 23 de oferte)! Dacă ar fi să numărăm plăcuțele de la marginea drumului dintre baraj și intersecția cu Drumul Blajului (drumul asfaltat care face legătura cu Mureșenii Bîrgăului – Valea Stăjii), am avea deja peste 20 de „oferte”, iar dacă mai continuăm socoteala către coada lacului, situația devine și mai complicată! Asta se poate verifica în sezon, căci acum nu funcționează mai mult de 5-6 pensiuni, acestea fiind cele cu „actele în regulă”.

Prezentare generală

Colibiţa reprezintă poarta de intrare în Munţii Căliman, amplasarea sa pe malul lacului de acumulare cu acelaşi nume, oferind diverse posibilităţi de odihnă şi recreere.
Colibiţa este de fapt o staţiune climaterică, situată la 830 m altitudine, la o distanţă de 18 km de Prundul Bârgăului, pe versantul sudic al Munţilor Bârgăului, pe valea râului Bistriţa. Atestată documentar, încă din anul 1760, Colibiţa se mai numeşte şi “Poarta Călimanilor” are în zonă rezervatii naturale intinse pe 800 ha şi este înconjurată de un brâu măreţ de piatră: Vf. Căsarul, Vf. Măguriţa, Vf. Ariilor,Buba, Dălbidanul. Dincolo de pădurile de brad ce îmbălsămează aerul, cadrul mai depărtat al Colibiţei îl formează vârfurile maiestuoase ale Călimanilor. Climatul foarte plăcut, aerul bine ozonat, ploile rare şi vântul puţin sesizabil datorită adăpostului montan, recomandă această localitate pentru cei suferinzi de afecţiuni uşoare ale căilor respiratorii, anemie etc. Deasemenea din aceasta staţiune se ramifică mai multe trasee turistice, unele plecând spre m-ţii Călimani, iar altele peste m-ţii Bârgăului spre Pasul Tihuţa si are oportunitatea tot mai pregnanta dezvoltarii paletei formelor de turism moderne.

Scurt istoric
Turismul a apărut în această zonă la finele secolului al XIX-lea, atunci când, conform documentelor vremii, o domnişoară din Bistriţa s-a vindecat de tuberculoză graţie aerului din această zonă extrem de bogat în ozon. Conform respectivelor documente, evenimentul s-ar fi produs în anul 1883, atunci când, un Hans Lewi, din Bistriţa, şi-a trimis
fata bolnavă de tuberculoză la Colibiţa, pentru odihnă şi refacere. După trei luni, fata s-a însănătoşit. Cazul a făcut mare vâlvă în cercurile medicale din Bistriţa. Erika Schuller, o arhitectă din Bistriţa a trecut prin aceeaşi experienţă, după care a construit în zonă un sanatoriu cu 16 camere, unde erau trataţi bolnavii de tuberculoză. Aici au fost trataţi, în perioada interbelică şi în preajma celui de-al Doilea Război Mondial şi copiii săraci bolnavi pulmonar, dar şi studenţii care sufereau de TBC. Activitatea sanatoriului a luat sfârşit în 1944, când a fost incendiat. Colibiţa a funcţionat ca staţiune balneo climaterică până în 1975, timp în care în zonă s-au construit vile în stil elveţian şi cabane pentru turişti. Zona a intrat în paragină în anii 80, când a început construcţia barajului care a dus la apariţia lacului de acumulare.

Legendă şi adevăr

Ca orice zonă împădurită şi care se respectă din Transilvania, nici despre Colibiţa, legendele nu sunt puţine, ele trecând pe tărâmul paranormalului după apariţia acumulării de apă. Localnicii cei mai în vârstă, spun că aşezarea ar fi apărut pe la finele secolului al XVIII-lea, atunci când aici exista doar uriaşe păduri aflate în stăpânirea animalelor sălbatice. Aşa cum era de aşteptat, singurii oameni care tranzitau zona erau ciobanii şi … căutătorii de aur. Pe urmă, se spune că ar fi venit un cioban care şi-a făcut aici o colibă, după care au mai venit încă nişte oameni, pe rând, construind o crâşmă, o biserică, şi tot aşa. Pe la 1887 a apărut aici un sanatoriu pentru cei bolnavi de plămâni, devenind o staţiune vestită în Transilvania. Din păcate, aproape de sfârşitul celui de-al doilea război mondial, clădirea sanatoriului va fi incendiată de Armata Roşie. Pe urmă, după venirea comuniştilor la putere, liniştea sătenilor va fi făcută praf şi pulbere de buldozere, camioane uriaşe şi miile de muncitori veniţi aici să construiască ceea ce se vede astăzi în acele locuri.

Cum a apărut staţiunea Colibiţa???

Totul a început în anul 1923, moment când Asociaţia “Caritatea” din Cluj a început să cumpere terenuri şi case de la localnici, acţiune care s-a încheiat abia după zece ani, adică în anul 1933. În toţi aceşti ani, asociaţia a demarat şi construcţia mai multor pavilioane destinate unui sanatoriu care să asigure cure de recuperare pentru cei cu probleme pulmonare. Finanţarea pentru ridicarea pavilioanelor sanatoriului era asigurată din mai multe surse: donaţii private, sume provenite de la Ministerul Sănătăţii şi Liga Naţională Antituberculoasă, colecte la balurile mascate şi spectacolele de binefacere organizate de societatea „Caritatea“ etc. De obicei, „sezonul“ din staţiunea Colibiţa începea la 1 mai şi se încheia la 1 septembrie, fiind destul de aglomerat. În 1931, la Colibiţa a început construirea unui pavilion destinat cu prioritate ocrotirii şi îngrijirii studenţilor universitari de la Cluj. Alături de Olivia Deleu, unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai construirii pavilionului studenţesc a fost doctorul şi profesorul universitar Iuliu Haţieganu, care a dat din partea rectoratului universităţii circa 200.000 de lei pentru acesta şi a obţinut din partea Ministerului Instrucţiunii alţi 250.000 de lei. Deşi pavilionul studenţesc a fost inaugurat cu mare fast în vara anului 1932, iar prima serie de studenţi cu leziuni tuberculoase a şi beneficiat de un sejur de şase săptămîni, universitatea plătindu-le integral şederea, criza economică a anilor ’30 a întrerupt pentru un timp finalizarea clădirii. În vara lui 1933, inundaţii violente au izolat pentru trei săptămîni pavilioanele sanatoriului de restul lumii, distrugînd calea ferată şi podul de acces spre localitate; dar chiar şi în aceste condiţii, în perioada august-septembrie aici au fost cazaţi 85 de tineri. Aceste sincope sporadice au fost repede depăşite, iar pavilionul studenţesc a funcţionat cu succes şi în anii următori. În urma colectelor publice şi a unor noi donaţii din partea persoanelor private şi a autorităţilor locale transilvănene, aici s-au amenajat trei camere noi, destinate special studenţilor bănăţeni, celor bihoreni şi celor sălăjeni. Atmosfera unui sejur studenţesc la Colibiţa era animată, fiindcă se organizau tombole, spectacole de divertisment, excursii prin împrejurimi şi turnee sportive. Războiul a întrerupt brutal activitatea pavilioanelor de la Colibiţa, iar perioada comunistă a adus cu sine organizarea unor tabere de pionieri în fostele clădiri ridicate de societatea „Caritatea“, dar şi în alte case din zonă.
Legenda bisericii din apă şi morţile suspecte
Ca orice lac apărut pe vatra unui sat secular, acumularea de la Colibiţa are şi ea parte de tot felul de legende. Una dintre ele spune că atunci când apele devin lipezi, turiştii pot vedea de pe baraj turla şi crucea Bisericii, după care, la câteva zile distanţă, o persoană se îneacă în apele reci şi adânci ale lacului. “ E blestemul lacului”, spun localnicii, în schimb, Dumitru Hangan, un om al locului şi proprietarul unei pensiuni spune că este doar o legendă: “ Se vorbeşte că a rămas biserica pe fundul lacului, că au rămas clădiri. Dar au fost scoase, au fost scoase şi buturugile copacilor de acolo”, spune el. Marea tulburare a apelor şi aşa învolburate ale lacului a avut loc în vara anului 2005, atunci când o tânără de 18 ani a plonjat cu maşina în lac şi s-a înecat. În maşină se afla şi fratele ei, care, însă, a avut prezenţa de spirit să deschidă portiere şi să iasă. Trupul fetei ei a fost găsit după mai bine de 20 de zile, de către un grup de scafandri speologi, din cadrul Corpului Român Salvaspeo. De asemenea, în vara anului 2008, un tânăr din Reghin a dispărut, în timpul nopţii, în apele lacului.

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *