CODUL ADMINISTRATIV ESTE GATA

CODUL ADMINISTRATIV ESTE GATA

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat vineri, la Focşani, că în maximum două săptămâni va fi depus la Parlament codul administrativ, care aduce ca noutate profesionalizarea funcţiei publice.

‘Codul administrativ este gata şi în maximum două săptămâni va fi depus la Parlament, acesta are ca noutate şi profesionalizarea funcţiei publică (…) Proiectul de lege se află pe site-ul Ministerului Dezvoltării, acesta a trecut toate etapele de dezbatere, în maxim 10 zile acesta ar putea să intre în procedura de avizare, în circuitul interministerial, şi în două săptămâni să fie depus la Parlament pentru ca până la 1 iulie să poată fi adoptat’, a afirmat Shhaideh, scrie agerpres.ro.

Vicepremierul a mai spus că ‘un element de noutate este şi profesionalizarea funcţiei publice’.

‘Este un proiect de lege foarte important pentru funcţionarea administraţiei publice, acesta aduce noutăţi pe clarificarea răspunderii administrative, pe proprietate, respectiv pe flexibilizarea atestării domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale care se va putea realiza la nivelul hotărârilor de CJ (…) Acolo unde evaluarea profesională nu are condiţii îndeplinite pe indicatori de performanţă sau pe starea profesională nu a trecut de nota cinci, la un funcţionar de execuţie, sau nota şapte, la un funcţionar de conducere, i se poate desface raportul de serviciu, măsuri care vor conduce la profesionalizarea funcţiei publice’, a mai declarat vicepremierul Sevil Shhaideh.

Categoria: Administratie