Coboară bezna peste turismul balnear din orașul-stațiune Sângeorz Băi?   Cele două mari hoteluri din stațiune s-ar putea închide definitiv!

Coboară bezna peste turismul balnear din orașul-stațiune Sângeorz Băi?   Cele două mari hoteluri din stațiune s-ar putea închide definitiv!

Coboară bezna peste turismul balnear din orașul-stațiune Sângeorz Băi?   Cele două mari hoteluri din stațiune s-ar putea închide definitiv! Citește întreaga poveste a reginei apelor minerale și află cine este proprietarul ”Hebe”, Mohamad Murad. 

 

Deputatul Daniel Suciu: ” Turismul balnear poate să dispară din Sângeorz Băi”

Turismul balnear au putea dispărea  definitiv din orașul-stațiune Sângeorz Băi, cel puțin asta lasă să se înțeleagă deputatul Daniel Suciu. El a vorbit despre aceste lucruri în emisiunea politică de la Sângeorz TV. Potrivit celor spuse de Suciu, situația este cu atât mai complicată cu cât primăria orașului Sângeorz Băi a refuzat două proiecte tematice, aici fiind vorba de un parc tematic și de un camping, trecute într-o hotărâre de Guvern, doar că primăria a transmis că banii nu sunt suficienți, deși, spune deputatul Suciu, respective Hotârâre de Guvern nu prevedea nicio limită, ” deși, dacă se reușea construirea unui parc tematic ca cel de la Râșnov, investiția ar fi putut fi amortizată în trei ani de zile”, susține parlamentarul bistrițean.

2019, un an cu probleme la Sângeorz Băi?

În ceea ce privește situația turismului balnear de la Sângeorz Băi, deputatul Daniel Suciu a mai spus următoarele: ” Aici, în cazul celor două hoteluri, se știe, a existat un diferend, consecință a folosirii de către cei de la fostul hotel al UGSR (n.red- 600 cum este mai cunoscut) a apelor minerale care sunt date în exploatare celor de la Heb. La Hotel Someșul  mai sunt câte grupuri de turiști, dar sunt foarte mari probleme, existând variant închiderii definitive, în timp ce Hebe a închis mai devreme și, în ziua în care vor fi pe minus, nimeni nu mai garantează că va mai fi deschis, fapt confirmat și de proprietarul acestui hotel,  Mohammad Murad este deținătorul holdingului Spring Time, din care face parte, printre alte firme, și lanțul hotelier Perla Majestic Grup (PMG)”.

Ce se întâmplă cu apele minerale?

Întrebat de soarta faimoaselor ape minerale ”Hebe”, deputatul Daniel Suciu spune că, în afara Izvorului 6, pentru care primăria orașului Sângeorz Băi a primit doar o licență de explorare și nu de exploatare: ” Sper din tot sufletul că primăria a îndeplinit toate acele condiții cerute pentru explorare, pentru că există pericolul dacă aceste condiții nu au fost îndeplinite, să rămână și fără această licență, mai ales că trebuie spus, celelalte izvoare și licențele pentru explorarea acestora sunt ale celor de la Hebe SA”, a mai precizat Suciu.

Cu toate acestea, deputatul Daniel Suciu recunoaște faptul următor: ” Contractul care oferă licențele de exploatare ale celorlalte izvoare de apă minerală celor de la Hebe SA, adică lui  Mohammad Murad, este o nebuloasă”.

Mai mult, ceea ce spune Daniel Suciu nu poate să liniștească pe nimeni: ” Trebuie spus faptul că, în acest moment, turismul balnear din Sângeorz Băi este într-un moment de cumpănă, perspectivele fiind aproape nule. Sunt foarte preocupat de ceea ce s-a întâmplat anul acesta cu Hebe și foarte îngrijorat de ceea ce se va întâmpla în 2019 cu Someșul. Deocamdată, repet, deocamdată, acest oraș nu a demarat niciun proiect care să facă atractivă această stațiune”, spune Daniel Suciu.

Trebuie știut faptul că:

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziţie dominantă al companiei HEBE SA pe piața serviciilor de furnizare a apei minerale terapeutice din staţiunea Sângeorz-Băi. HEBE SA are în patrimoniu, în staţiunea Sângeorz-Băi, un hotel cu aceeaşi denumire, “Hebe” care dispune de facilităţi de cazare şi bază de tratament balnear. Pe de altă parte, compania deţine Licenţă exclusivă de exploatare a apei minerale terapeutice din aceeaşi staţiune.

Despre ce este vorba

De două firme din staţiunea Sângeorz Băi, Hebe SA, respectiv Sind Tour Trading SRL, cele două intrând în conflict, din cauza apelor minerale terapeutice din stațiune. Precizăm că apele minerale,sau cel puţin locurile amenajate de unde izvorăsc acestea, sunt proprietatea a holdingului Spring Time, din care face parte şi Hotelul Hebe, al căror proprietar este Mohammad Murad, nimeni altul decât Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR)

Precizăm că Hebe SA are în patrimoniu un hotel cu aceeaşi denumire, „Hebe” care dispune de facilităţi de cazare şi bază de tratament balnear. Pe de altă parte, compania deţine licenţă exclusivă de exploatare a apei minerale terapeutice din localitate și a refuzat să încheie un contract de prestări servicii cu hotelul „Someșul” deținut de firma concurentă Sind Tour Trading SRL.

Ce spune Consiliul Concurenţei

Investigația vizează un posibil abuz de poziţie dominantă exercitat de HEBE SA în staţiunea Sângeorz-Băi manifestat prin refuzul acesteia de a încheia un contract de prestare servicii de furnizare a apei minerale terapeutice cu societatea Sind Tour Trading SRL, care deţine hotelul “Someşul” din aceeaşi localitate. În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediul companiei HEBE SA, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practice anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Reamintim faptul că:

În toamna anului 2001, Hotelul Hebe din Sângeorz-Băi a fost scos la vânzare după ce, în același an, a trecut de la APAPS (actualul AVAS) în portofoliul Ministerului Turismului. Reprezentanții Hebe SA spuneau atunci că acționarul majoritar al societatii care deține hotelul ar fi Gheorge Simion, deși în notoriul Top 300 ca patron al hotelului figurează Mohammad Murad, cetățean de origine libaneză, proprietarul mai multor mari firme din România. Pe data de 9 septembrie 2002, Dan Matei Agathon, pe atunci ministrul Turismului, a răspuns la o interpelare în ședința Camerei Deputaților menționând că Hotelul Hebe din Sângeorz-Băi a fost preluat de Ministerul Turismului de la APAPS, pe baza unei Ordonanțe de Urgență (7/2001). Ministerul Turismului, în calitate de acționar majoritar la Hebe SA, a pus în vânzare acțiuni care reprezentau 64 % din capitalul social. Compania Hebe SA din Sângeorz-Băi, deţinătoarea hotelului cu acelaşi nume, a reuşit să ocupe locul întâi la Topul Firmelor 2013 secţiunea turism – întreprinderi mijlocii, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

AIPC solicită ASF să aplice sancţiuni pentru întârzierea ofertei de preluare a firmei Hebe Sângeorz

La finele lui 2014, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital a cerut ASF să-l sancţioneze pe omul de afaceri Mohammad Murad, acţionarul majoritar al companiei Hebe Sângeorz Băi (simbol HEBE), pentru că nu a realizat ofertă publică în termenul prevăzut de lege. Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus în luna decembrie a anului trecut refacerea raportului de evaluare în baza căruia a fost stabilit preţul din oferta de preluare care urma să fie lansată la Hebe Sângeorz Băi după ce reprezentanţii investitorilor au arătat că activele firmei au fost subevaluate.
ASF a retras şi autorizaţia Smart Consult, evaluatorul care a fost stabilit că activele Hebe valorează doar 4,1 milioane lei, deşi printre acestea se regăseşte cel mai mare hotel balnear din România (cu 450 camere, din care 220 funcţionale acreditate la două stele), precum şi disponibilităţi de aproape 2 milioane lei în conturi, iar firma nu are datorii.
AIPC a cerut şi în aprilie arbitrului pieţei să aplice sancţiuni în cazul companiei pentru că a întârziat să deruleze ofertă şi spun că proprietarul companiei nu a respectat nici până în prezent obligaţiile impuse de ASF.

 Cine este Mohammad Murad?

Cetățean libanez, Mohammad Murad este deținătorul holdingului Spring Time, din care face parte, printre alte firme, și lanțul hotelier Perla Majestic Grup (PMG) care are în componență: Complexul Majestic, Complexul Perla, Complexul Select (toate din Mamaia), Complexul Coral Beach din Năvodari, Complexul Majestic din stațiunea Jupiter, Complexul Majestic din Olimp și Hotelul Hebe. Holdingul mai cuprinde și lantul de restaurante fast-food Spring Time din Bucuresti, firmele de construcții Grup STG Construct SRL, Expo Construct Import-Export SRL (firme prin care s-au realizat lucrările de reabilitare de la Hotelul Hebe), Triumf Construct, Spring Art SRL, Install Grup SRL și Smartcom SRL. Din conducerea holdingului faceau parte în anul 2005: fostul subsecretar de stat din Ministerul Economiei și Comerțului, liberalul Nicolae Romulus Buzdun (care deține funcția de director general al PMG) și Plăcinta Ticu (director al holdingului Spring Time).

Cu un secol în urmă…

La începutul secolului trecut turiștii erau cazați și pe holurile primăriei. Potrivit unor documente existente în arhiva orașului, pe la 1910 au fost construite 20 de vile cu o capacitate de circa 500 de locuri, un hotel, un restaurant și o bază de tratament.  Sistemul,  nationalizat în 1948, a  continuat să funcționeze până în anii 1974-1975 când se finalizează investițiile făcute de statul socialist prin Uniunea Generală a Sindicatelor: hotelul balnear Hebe cu 902 locuri și Complexul de odihnă și tratament al sindicatului ”Someșul” cu 636 de locuri, fiecare cu bază proprie de tratament. Până în anii 1989 gradul mediu de ocupare a stațiunii depășea 75% cu perioadele de aflux teribil: 15 iunie-15 septembrie și de revelion când turiștii erau cazați de multe ori pe holuri sau prin birouri.

În anul 2001 intervine privatizarea totală a bazei turistice din Sângeorz-Băi iar licitațiile la Ministerul Muncii se fac pe profiluri de tratament,nu per total. În aceste condiții, începând cu anul 2001, crește gradul mediu de ocupare a bazei turistice ajungându-se ca în perioada 15 iulie-15 septembrie baza materială să fie ocupată în proporție de 100%. Sigur, asta până în vara lui 2010.

În stațiune nu mai există niciun medic

Dupa 2005, stațiunea suferă transformări majore: „Din cauza că, începând cu 2005, Ministerul Muncii nu mai poate organiza licitațiile la timp, din cauza bugetului care se aproba în trimestrul I al anului curent, în loc de trimestrul IV anul precedent, se reduce numărul de serii de la 19 la 15 sau chiar 14. Baza hotelieră a rămas astfel neocupată de la 5 decembrie pana la 25 martie, sau chiar 15 aprilie. În aceste condiții, personalul a fost trimis în șomaj, inclusiv cel medical. Personalul medical a părăsit statiunea și, astfel, de la 9 medici în anii 1975, se ajunge la niciunul în 2010!!!” , ne-a povestit fostul primar și director al Complexului Hebe, Roland Venig. .

Turismul, o pondere importantă în economia locală

Statutul de stațiune balneară câștigat la începuturile secolului XVII-lea a adus beneficii economiei locale: ” Turismul a reprezentat întotdeauna o pondere importantă în economia locală. Dintotdeauna s-au dezvoltat activitati conexe ce au constituit o sursă de câștig pentru zonă: de la contractele de închiriere-cazare la „particulari” între anii 1966-1977, până la valorificarea produselor de artizanat, agricole, zootehnice și mai ales fructele de pădure, plantele medicinale și ciupercile”, a mai spus Venig.

Povestea apei minerale ”Hebe”

Încă din 1860, apele de aici puteau fi folosite pentru consum, dar şi pentru scăldat, apa fiind încălzită cu ajutorul pietrelor încinse sau cu bucăţi de fier înroşit aruncate în căzile cu apă minerală. În 1880, societatea pe acţiuni „Hebe” ia în arendă apele minerale din zonă, pe o perioadă de 30 de ani. Atunci existau doar 5 izvoare, cu debit însemnat, care ducea la exportul a 30.000 de litri de apă îmbuteliată pe an. La începutul anilor 1900, Sângeorz Băi devine una dintre cele mai căutate oaze de linişte şi sănătate din Ardeal. Micuţa staţiune şi-a căpătat faima în special în perioada interbelică, responsabile fiind evident apele minerale din zonă.

Scurt istoric

Din 1770 Sângeorz Băi figurează pe harta Imperiului Austro-Ungar ca o locaţie unde apele minerale fac minuni. Proprietăţile lor curative au atras turiştii încă din 1800, în anul 1839 autorităţile din Sângeorz Băi raportând primii turişti 500 la număr, care se cazau la localnici. 40 de ani mai târziu numărul turiştilor se dublează, ajungând la 1.000. Încă din 1860, apele de aici puteau fi folosite pentru consum, dar şi pentru scăldat, apa fiind încălzită cu ajutorul pietrelor încinse sau cu bucăţi de fier înroşit aruncate în căzile cu apă minerală. Comuna Sângeorz apelează chiar la un împrumut de la Fondul Grăniceresc din Năsăud, în valoare de 4.000 de florini, pentru achiziţionarea unui cazan cu aburi. În 1880, societatea pe acţiuni „Hebe” ia în arendă apele minerale din zonă, pe o perioadă de 30 de ani. Atunci existau doar 5 izvoare, cu debit însemnat, care ducea la exportul a 30.000 de litri de apă îmbuteliată pe an. La începutul anilor 1900, Sângeorz Băi devine una dintre cele mai căutate oaze de linişte şi sănătate din Ardeal. Micuţa staţiune şi-a căpătat faima în special în perioada interbelică, responsabile fiind evident apele minerale din zonă. Apele minerale şi liniştea din mijlocul naturii i-au atras în inima Ardealului şi pe Alexandru Odobescu, Ion Luca Caragiale, George Coşbuc, Ioan Slavici sau Nicolae Iorga. Proprietăţile apelor minerale de la Sângeorz Băi au atras şi atenţia specialiştilor, care vin în micul oraş-staţiune pentru a studia şi ţine conferinţe pe tema apelor minerale.

Între 1945 şi 1950, staţiunea balneo-climaterică a intrat în proprietatea statului, fiind administrată de Ministerul Sănătăţii, care a naţionalizat toate vilele de pe teritoriul său, transformând-o în staţiune de odihnă pentru „proletarii” ţării. Tot în acea perioadă, pentru a face faţă afluxului de turişti, au fost modernizate şi amenajate izvoarele de pe teritoriul staţiunii. Staţiunea se conturează doar cu Hotelul Hebe, simbolul oraşului Sângeorz-Băi şi cu câteva vile. Cei care au dat numele hotelului şi apelor minerale au fost membrii societăţii băncii „Aurora”, după zeiţa tinereţii veşnice, Hebe, fiica lui Zeus, paharnica zeilor din Olimp. Numele avea rolul de a sugera calităţile apelor minerale: de vindecare şi revitalizare. O legendă pune numele „pe seama” ospitalităţii locuitorilor, care îndemnau drumeţii însetaţi sau bolnavi „hai be!”, prin unirea celor două cuvinte rezultând „Hebe”. Staţiunea a primit titlul de oraş în anul 1960, în anii care au urmat, aceasta îmbogăţindu-se cu încă un hotel „Someş”. La acea vreme, Hotelul Hebe, care primeşte turişti şi la 50 de ani de atunci, avea cea mai mare capacitate de cazare din România: 900 de locuri. Printre afecţiunile care pot fi tratate în Sângeorz Băi se numără bolile tubului digestiv, ale glandelor anexe ale tubului digestiv, precum şi boli de nutriţie şi metabolism sau boli asociate.

 

Categoria: EVENIMENT