CITEŞTE UN INTERVIU CU LIVIU DRAGNEA CU CÂTEVA ORE ÎNAINTE DE ŞEDINŢA CExN

CITEŞTE UN INTERVIU CU LIVIU DRAGNEA CU CÂTEVA ORE ÎNAINTE DE ŞEDINŢA CExN

Întrebare: V-aţi decis, candidaţi? Vă aşteptăm de atâtea zile să anunţaţi care vă e intenţia.

Liviu Dragnea: În urma discuţiilor pe care le-am avut în ultimele zile cu foarte mulţi colegi, majoritatea colegilor din Comitetul Executiv Naţional, dar şi foarte mulţi colegi din teritoriu, am decis ca mâine să cer votul de încredere colegilor din Comitetul Executiv Naţional pentru a prelua atribuţiile preşedintelui PSD, în urma demisiei domnului Victor Ponta. Dacă mâine colegii îmi vor acorda încrederea pe care le-o cer, acest vot va fi urmat de un plan concret de acţiuni, atât politice, cât şi administrative, care să pregătească, în primul rând, toamna politică ce va urma, de asemenea, un plan de acţiuni serioase în teritoriu atât politice, cât şi de organizare, şi implicarea unor colegi din conducerea partidului           într-o echipă care să aibă mai multe atribuţiuni efective. Sunt foarte mulţi colegi de-ai noştri care ocupă funcţii importante şi care pot fi folosiţi, care au experienţă şi expertiză şi este nevoie ca în această perioadă şi în perioada imediat următoare toţi să-şi pună în slujba partidului atât experienţa, cât şi forţa politică. Este nevoie de o întărire a partidului, este nevoie de o clarificare a acţiunilor politice din interiorul partidului şi din afară şi de coerenţă în actul de conducere.

 

Întrebare: Pe ce sprijin vă bazaţi, câte organizaţii aveţi?

Liviu Dragnea: Eu nu fac calcule. Am văzut că dumneavoastră la „RTV” faceţi tot felul de exit-polluri. Vă doresc succes! Am văzut, de asemenea, tot felul de agenţi electorali, ultimul agent electoral am văzut-o pe doamna Elena Udrea. Am văzut, de asemenea, tot felul de scenarii. Ce vă pot spune, dincolo de glumă, e că de mâine trebuie să înceteze tipul ăsta de acţiuni şi de atitudine, pentru că acest gen de acţiuni au fost folosite în PSD înainte ca eu şi Victor Ponta să preluăm conducerea partidului în 2010, în februarie. Nu este admisibil să vrei să ceri încrederea colegilor din propriul partid folosind instrumente şi oameni politici din afara partidului. Orice coleg care s-a gândit să folosească astfel de mijloace ar trebui să se gândească la sutele de mii de membri ai partidului care se uită cu atenţie la ceea ce facem noi, cei din conducerea partidului, să se gândească la miile de aleşi locali care sunt extrem de preocupaţi de dorinţa de a rămâne la guvernare şi, ca şi mine, toţi doresc ca Victor Ponta să rămână prim-ministru şi să simtă că are un partid puternic şi unit care-l sprijină şi îi dă forţă şi îi dă putere şi încredere să rămână în funcţia de prim-ministru şi să continue toate programele bune care au făcut ca România să aibă o creştere economică durabilă. Calculele le fac alţii, eu nu fac calcule. Eu am avut discuţii cu oamenii în care împreună am reuşit să stabilim că cea mai bună formulă este o formulă de echipă în care pot intra mulţi oameni. Nimeni nu poate conduce singur acest partid. Este greşit să vrei să cumulezi mai multe funcţii într-o singură mână, pentru că nu e în regulă.

 

Întrebare: Dar ce v-a făcut să vă decideţi, pentru că dacă n-aveaţi mai multe organizaţii de partea dumneavoastră, cu siguranţă nu aţi fi făcut acest pas?

Liviu Dragnea: Convingerea mea că prin implicarea mea şi prin formarea unei echipe serioase de conducere partidul poate fi stabilizat şi partidul poate avea un moral ridicat, îşi poate recăpăta încrederea că în perioada următoare ne putem organiza în mod serios ca anul electoral 2016 să fie un an de succes pentru noi. Şi va fi!

 

Întrebare: V-aţi consultat şi cu premierul înainte de a face acest anunţ? Ce v-a transmis?

Liviu Dragnea: Nu vreau să-l implic pe Victor Ponta în aceste discuţii. Îl implică alţii, eu nu. Eu sunt prieten şi camarad cu Victor Ponta din 2010, de la începutul anului 2010, am fost şi rămân prietenul lui şi cu fapta, şi cu gândul, şi acum, şi mâine, şi după mâine, şi toată viaţa. Niciodată n-o să fac ceva împotriva lui Victor Ponta, ba dimpotrivă.

 

Întrebare: Cu contracandidata dumneavoastră, Rovana Plumb, aţi vorbit?

Liviu Dragnea: Dar ne-am întâlnit ieri la coaliţie, ştiţi bine.

 

Întrebare: Aţi informat-o de intenţia dumneavoastră?

Liviu Dragnea: Nu, am vrut să informez toţi colegii public astăzi, n-am făcut demersul înainte, să anunţ pe unul sau pe altul. Nu era cazul.

 

Întrebare: Astăzi au fost vehiculate mai multe nume, chiar purtătorul de cuvânt al partidului spunea că ar putea fi o a treia candidatură. Aveţi semnale în acest sens?

Liviu Dragnea: Cred că face parte dintr-o strategie greşită de campanie. Nu cred că mai există alte candidaturi.

 

Întrebare: A cui?

Liviu Dragnea: A lu’ mama! Iertaţi-mă, îmi cer scuze!

 

Întrebare: Ar fi vorba de un candidat de tip iepure care să mai rupă din voturi şi de la dumneavoastră, şi de la doamna Plumb?

Liviu Dragnea: Eu nu cred că cineva care este responsabil în PSD şi are o anumită responsabilitate se gândeşte că în partid poţi folosi iepuri. Nu.

 

Întrebare: Mâine votează puţin peste 90 de membri. Aveţi încredere că măcar 50 plus 1 vor să-şi vină-n fire, cum spuneaţi dumneavoastră?

Liviu Dragnea: Da, am această încredere. Dacă n-aveam această încredere, nu făceam acest gest şi acest anunţ de-acum. Am această încredere, am vorbit cu aproape toată lumea, nu cu toată lumea.

 

Întrebare: Va fi până la urmă un vot secret?

Liviu Dragnea: Este obligatoriu să fie vot secret, pentru că una dintre primele obligaţii ale noastre este să respectăm statutul şi Legea Partidelor. Orice vot pentru persoane este obligatoriu un vot secret cu buletine de vot.

 

Întrebare: V-au deranjat acele discuţii cum că aţi fi mai apropiat de opoziţie şi că proveniţi din partidul lui Traian Băsescu?

Liviu Dragnea: Mă deranjează astfel de declaraţii, pentru că, dincolo de faptul că sunt mincinoase, nu cred că în toţi anii de opoziţie, când am făcut parte din cei patru inşi plus unul care am conceput şi construit USL-ul, cineva ar fi îndrăznit să zică lucrul ăsta. De asemenea, şi atunci când am condus campania pentru referendum sau după aia sau mai ales acum, nu cred că cineva s-ar putea gândi că aş fi, am auzit, omul lui Băsescu sau al lui Udrea.

 

Întrebare: Dar declaraţiile Elenei Udrea de astăzi?

Liviu Dragnea: Repet, a fost racolată ca agent electoral. Cred că e eficientă, adică toţi cei care o folosesc pe Elena Udrea cred că vor avea foarte mare succes.

 

Întrebare: Cine a racolat-o?

Liviu Dragnea: Habar nu am, nu ştiu, dar de pe plajă să vină Elena Udrea să spună ce se întâmplă în PSD cred că e foarte bine!

 

Întrebare: Veţi susţine o dată pentru Congresul partidului?

Liviu Dragnea: Pentru Congresul partidului va trebui să facem o discuţie extrem de serioasă, dar discutând riguros, că am auzit tot felul de declaraţii, noi la ora asta avem o hotărâre a Consiliului Naţional adoptată oficial atunci când a fost aleasă doamna Rovana Plumb ca preşedinte al Consiliului Naţional care stabileşte Congresul partidului în noiembrie. Pentru a modifica data Congresului stabilit deja este nevoie de un alt Consiliu Naţional, putem purta discuţii. Nu cred că mâine este un loc bun sau propice, o atmosferă propice pentru a discuta aşezat cum e cel mai bine pentru partid, pentru că dincolo de interesele unora sau altora este important ca Congresul PSD să aibă loc la data care este cea mai bună pentru PSD.

 

Întrebare: Vor fi mâine colegi, probabil, care vor ridica problema dosarului „Referendumul” care încă este în instanţă. Cum veţi justifica faptul că aţi decis totuşi să candidaţi, în pofida acelei rezoluţii adoptate?

Liviu Dragnea: Din câte mi-aduc eu aminte, nu este vorba în dosarul „Referendumul” de acte de corupţie, din câte mi-aduc eu aminte, pe de o parte. Pe de altă parte, iau în serios acest lucru, asta m-a şi făcut să mă gândesc atât de mult timp, dar noi acum suntem într-o situaţie specială, efectiv o situaţie specială şi pentru o perioadă strict limitată, până la organizarea Congresului, se pot adopta măsuri speciale şi putem lua şi decizii care în mod normal nu se iau sau putem avea o implicare care într-o situaţie obişnuită n-ar fi. Noi, ca să folosesc nişte termeni militari, practic, suntem acum, trebuie să dăm o bătălie foarte rapid. Atunci când dai o bătălie, aduci, dacă ai încredere, la conducere oameni care crezi că au foarte multă experienţă şi în care ai încredere că pot câştiga acea bătălie. După ce s-a câştigat acea bătălie, lucrurile se mai aşază şi în viziunea câştigării războiului se pot face alte numiri, alte alegeri. Oricum, vreau să mai spun ceva, cred că totuşi a fost mult prea multă patimă – şi asta m-a şi pus pe gânduri – pentru a discuta de preluarea pe o perioadă limitată a unor atribuţii. Noua conducere legitimă a partidului va fi aleasă la Congres, când va fi el, poate noiembrie, poate februarie, pentru că acum, practic, se stabilesc nişte oameni care împreună cu colegii din teritoriu să stabilizeze partidul, să stabilească odată listele de candidaţi, pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să pregătim foarte bine cu grupurile parlamentare sesiunea de toamnă, ceea ce este foarte important. De asemenea, ce-am spus şi mai devreme, unul din obiectivele principale îl reprezintă susţinerea puternică a lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru.

 

Întrebare: Aţi luat în calcul şi varianta în care nu aţi câştiga mâine la Comitetul Executiv? Ce veţi face?

Liviu Dragnea: Nimic deosebit, rămân acelaşi. Sunt nişte atribuţii votate în unanimitate de Comitetul Executiv Naţional pe care le voi exercita, nu asta este problema.

 

Întrebare: Tot în termeni militari, domnule Dragnea, cei care au băut ieri un pahar cu vin sunt viitori camarazi?

Liviu Dragnea: Eu sunt prieten cu Gabriel Oprea cred că din anul 2001, dacă nu greşesc. Am trecut împreună prin foarte multe situaţii, ieri am şi discutat, zâmbind, recunosc, despre ultimele zvonuri din ultimele zile că eu am o relaţie tensionată şi cu Gabriel Oprea şi dacă, cumva, aş fi votat de Comitetul Executiv Naţional, UNPR-ul ar ieşi de la guvernare, ceea ce nu este adevărat. Am fost, suntem şi vom fi într-o relaţie foarte bună cu Gabriel Oprea pentru că nu prea sunt lucruri care să ne separe. Sunt prea mulţi ani de când ne cunoaştem ca să rupem o relaţie care este foarte bună.

 

Întrebare: Aţi primit ieri garanţii de la Gabriel Oprea că oricare ar fi de mâine preşedintele interimar al PSD-ului, relaţia rămâne la fel cu UNPR-ul?

Liviu Dragnea: Categoric, domnul Gabriel Oprea este un om foarte serios, este un om de cuvânt, un om care face parte dintr-o coaliţie şi care nu se implică în viaţa internă a unui partid din coaliţie. Bineînţeles că Gabriel Oprea îl susţine pe Victor Ponta ca prim-ministru şi va colabora, aşa cum colaborează şi Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, cu cel care, pe o perioadă strict limitată, preia atribuţiile preşedintelui PSD. Nu sunt probleme aici, chiar dacă am înţeles că şi asta a fost o temă de campanie. Cred că puteau fi folosite aceste energii, poate şi alte lucruri, în scopuri mai bune, de exemplu, să ne ajute să plătim ratele la sediu. Poate fi un exemplu.

 

Întrebare: Astăzi ANAF-ul a blocat conturile televiziunii publice. Ce planuri are PSD-ul sau coaliţia în privinţa televiziunii publice în această situaţie?

Liviu Dragnea: La prima şedinţă a coaliţiei, eu voi cere ca acest subiect să aibă o atenţie deosebită. Este vorba de postul public de televiziune; cred că de prea mult timp lipsa unei decizii a Parlamentului, până la urmă, a prelungit această situaţie nedorită şi împreună cu conducerea televiziunii, cu specialiştii din Parlament şi din Guvern, cu prim-ministrul şi cu decidenţii politici, trebuie să avem o discuţie foarte serioasă, pentru că nu cred că cineva doreşte ca televiziunea publică, după atâţia ani de zile, să se închidă.

 

Întrebare: Dacă veţi câştiga votul de mâine, cum vedeţi relaţia dintre partid şi Guvern? Va fi o relaţie de subordonare, partidul va lua deciziile politice şi va încerca să le impună Guvernului sau cum vedeţi această colaborare?

Liviu Dragnea: Va fi o colaborare corectă, aşa cum a fost şi până acum. Partidul are viaţa proprie, are politici proprii pe care Guvernul le pune în practică. Este vorba de programul de guvernare care a fost construit în USL şi care a fost adoptat în Parlament, program de guvernare la care au participat şi colegii din UNPR, şi cei din PC, şi cei din PLR, precum şi PSD-ul. Împreună, partidul, Parlamentul şi Guvernul, încercăm şi vom pune în practică tot ceea ce am stabilit în programul de guvernare pentru că s-a văzut că ceea ce a fost trecut acolo a dus la dezvoltarea României. Între PSD, dacă se întâmplă mâine să fiu votat, şi Guvern va fi o relaţie corectă, de colaborare firească, de colaborare prietenească. Cum să nu pot eu colabora cu Victor Ponta? Suntem de atâţia ani camarazi.

 

Întrebare: Cine câştigă mâine devine favorit pentru Congres, pentru a deveni preşedinte deplin?

Liviu Dragnea: Nu neapărat. Dacă, de exemplu, mâine ar fi fost Congres, lucrurile erau mult mai simple. Mult mai simple în sensul că era vorba de fibra partidului, care lua o decizie, ca să nu mai facem iar confuzii, noi avem o prevedere în Statut că preşedintele PSD este votat de toţi membrii, ceea ce înseamnă o reprezentare şi o legitimitate uriaşă.

 

Întrebare: Aşteptaţi mâine să primiţi votul lui Victor Ponta?

Liviu Dragnea: Da, mă aştept să primesc votul lui Victor Ponta pentru că Victor Ponta a fost votat de mine tot timpul.

 

Întrebare: Spuneaţi despre acea campanie din interiorul partidului pe care cineva o desfăşoară împotriva dumneavoastră. Cine? Actualul preşedinte? Fostul preşedinte? Cine gestionează această campanie?

Liviu Dragnea: Eu, deocamdată, văd o campanie din exteriorul partidului împotriva mea.

 

Întrebare: Cine are de câştigat de pe urma acestei campanii?

Liviu Dragnea: Nu ştiu, banii care au fost daţi pentru această campanie care are ca obiectiv PSD-ul puteau să fie alocaţi PSD-ului ca să plătim ratele din sediu.

 

Întrebare: Deci s-au plătit bani din exteriorul partidului?

Liviu Dragnea: Nu ştiu, n-am de unde să ştiu, vă daţi seama!

 

Întrebare: E o acuzaţie foarte gravă!

Liviu Dragnea: Dar nu e o acuzaţie, am făcut o afirmaţie care poate să nu fie nereală, numai că şi eu, şi dumneavoastră, nu suntem de astăzi în Bucureşti, eu am venit mai demult, am câţiva ani de când sunt în Bucureşti şi toţi ştim că acest lucruri nu sunt întâmplătoare. Dacă pe o perioadă limitată de timp este o atât de mare concentrare de atacuri în presă şi oarecare coordonare, îţi pui tot soiul de întrebări, dar dacă este o simplă coincidenţă, înseamnă că lucrurile sunt foarte bune.

 

Întrebare: Ne puteţi da un pronostic pentru ziua de mâine?

Liviu Dragnea: Vă pot da o dorinţă. Dorinţa mea este ca după votul de mâine PSD-ul să intre rapid într-o stare de stabilitate, coerenţă şi speranţă.

Categoria: Politica