”Ciceul și Marea Unire”, o densă sinteză

”Ciceul și Marea Unire”, o densă sinteză

Rareori se poate găsi în toposul românesc un loc care să se bucure de faima Ciceului. ,,Culmea Ciceului, adevărată redută de piatră care domină peisajul de la confluența Someșului Mare cu Someșul Mic, a fost un loc atractiv pentru a ține sub supraveghere regiunea și a oferi loc de refugiu în momente de primejdie”, astfel își începe Valentin Mureșan volumul ,,Ciceulul și Marea Unire”, publicat la Editura ,,Nosa Nostra” din Bistrița, în anul Centenarului, autorul fiind cunoscut pentru tipărirea câteva titluri de interes pentru istoria zonei, în necesară relaţie cu întreaga istorie a Transilvaniei din care face parte integrantă. Dintre volumele semnate de Valentin Mureșan amintim ,,Dor de acasă. Ciceu Mihăiești. Studiu monografic”, apărut în 2011, ,,Ciceul între spadă și tron”, un volum de documente de istorie medievală, apărut în 2012 și ,,Leleşti – documente bisericeşti”, ultimele două realizate împreună cu dr. Corneliu Gaiu.

,,Ciceulul și Marea Unire” este ofranda pe care Valentin Mureșan o închină împlinirii a 100 de ani de la unirea tuturor românilor în statul pe care îl avem și astăzi, volumul fiind, așadar, o voce în concertul autorilor care și-au exprimat admirația pentru efortul secular de a regăsi structura politică vrednică de gloriosul stat al Daciei din jurul zorilor primului mileniu al erei creştine.

Textul conține o foarte consistentă sinteză asupra istoriei Ciceului intitulată ,,În drum spre unire”, în care autorul urmărește cu acribie zestre acumulărilor materiale şi faptice,  susținătoare pentru conturarea portretului istoric al toposului greu de istorie, în relaţie cu suflul istoric european, de care a depins cu crescută sensibilitate. Datele naturale ale zonei sugerează Ciceul ca vatră a locuirii umane din timpuri imemoriale fiind: ,,… un peisaj cultural distinct, constituit din vestigii și așezări…(…) din epoca bronzului (sec. XVI-XIV a. Chr.). La câteva sute de metri, pe platoul Măgura întâlnim o așezare hallstatiană fortificată, din primele secole ale mileniului I a. Chr … apoi dacii în secolele I a Chr-I p. Chr…” Suntem în toposul consemnat de geograful grec Ptolemeu prin Arcobadara, vechea cetate dacică, element central al unei zone de civilizație niciodată întreruptă până în zilele noastre, judecând după continuitatea dovezilor materiale ale vieții umane: obiecte din piatră, vestigiile din ceramică, unelte metalice şi altele.

Între secolele XI-XII, consemnează Valentin Mureșan,regatul Ungariei a cucerit treptat Transilvania, aceasta devenind voievodat autonom, având în frunte voievozi numiți de regii de la Buda. Numele Ciceu apare pentru întâia dată într-un document emis la 1283, când regele Ladislau al IV-lea al Ungariei a confirmat împărțirea moșiilor din Ungaria și Transilvania, printre proprietarii consemnați fiind și membrii familiei Ratold, privitor la toposul care ne interesează. Domeniul Ciceului, cuprinzând 36 de sate, a trecut prin posesia mai multor stăpâni feudali, iar după ce a devinit posesiune moldovenească sub Ștefan cel Mare, ca dar al lui Matei Corvin, întinderea ajunge, sub Petru Rareș, prin cumpărarea de noi domenii, la nu mai puțin de 63 de sate în 1553.

Confesional, populația din zona Ciceului, se știe că a fost formată din români dintotdeauna aparținând Bisericii Ortodoxe și fiind sub ascultarea Stavropighiei de la Perii Maramureșului, prin cartea dată de mitropolitul Constantinopolului, Antonie, la 13 august 1391. După trecerea domeniului Ciceului sub stăpânire moldovenească, domnul Moldovei Ștefan cel Mare a întemeiat în localitatea Vad, o mănăstire ortodoxă cu biserică de piatră. Aceasta a devenit episcopie pentru românii ortodocși din Transilvania, ascultând de mitropolia Moldovei. Sub domnia lui Petru Rareș, ansamblul posesiunilor moldovenești în Transilvania atinge maximum, cuprinzând Cetatea Ciceului, Cetatea de Baltă, Unguraș, Bistrița, Valea Someșului până la Rodna, parte din Țara Lăpușului și altele.

Domnitorul diplomat Petru Rareș, cu intuiția sa geopolitică, prin influența pe care o avea în Țara Românească, prin domnitorul Vlad Înecatul, ginerele său, a trimis un sol la Mediaș pentru a se discuta situația națiunilor din cele trei spații românești, sperând la o adevărată uniune dacică după cum s-a exprimat istoricul Nicolae Iorga. Propunerea nu a avut finalitate.

Autorul consemnează în excursul său istoric încercări de unirea a celor trei state românești de către generalul austriac Castaldo și Sigismund Bathory, rămase în memoria istoriei ca niște artificii politice, de cancelarie. A urmat unirea lui Mihai Viteazul, domnul Țării Românești, care a cucerit la 1600 Transilvania și Moldova, realizând primul stat românesc în granițele vechii Dacii. Asasinat politic la 1601, pe Câmpia Turzii, de mercenari generalului austriac Basta, proiectul lui Mihai Viteazul a eșuat, cele trei țări românești ajungând la stadiul relațiilor dinainte de unire. Se reia oprimarea de secole a românilor din Transilvania, oprimare politică prin faptul că nu erau recunoscuți ca națiune a Transilvaniei și erau doar tolerați de ,,tripleta”: maghiari, secui, sași;  teroarea religioasă, întrucât Biserica Ortodoxă era socotită schismatică și în stare de inferioritate față de alte biserici creștine din Transilvania.

După Petru Rareș, renumele Cetății Ciceului scade trecând din realitatea istoriei în ce a conștiinței locuitorilor domeniului și autorul deplasează centrul de dezbatere a temei spre parcursu pregătitor al  Marii Uniri.

Ideea origini romane exprimată în cronici, letopisețe, în opera ilustrului Dimitrie Cantemir devine tot mai pregnantă concomitent cu maturizarea europeană a conceptului de popor în sensul cristalizat în secolul al XIX-lea. Dacă în decursul secolelor, românii de credință ortodoxă nu au putut fi determinați să treacă la  catolicism, elita românească fiind maghiarizată pentru a-și păstra privilegiile, la 1700, s-a găsit formula religioasă de compromis, creându-se Biserica greco- catolică. Ortodocși care treceau în rândul credincioșilor greco catolici dobândeau, între altele, dreptul la învățătură în universitățile imperiului austriac sau la Roma, născându-se Școala Ardeleană care a însemnat un impuls puternic de emancipare a românilor.

Autorul consemnează discuții existente despre un regat al Daciei în cancelaria împăratului Iosif al II-lea al Austriei precum și în negocierile cu țarina Ecaterina a II-a a Rusiei pentru împărțirea sferelor de influență în Europa.

La Adunarea de la Blaj din 3-15 mai 1848 s-a strigat ,,Noi vrem să ne unim cu țara”, expresia a dorinței seculare și a unei puternice năzuințe care viza desființarea iobăgiei și dreptate pentru poporul român din Transilvania. A urmat o perioadă de dezvoltare culturală și economică a majorității românești, sistematic marginalizată de la Unio trium nationum încoace. După instituirea dualismului și încorporarea Transilvaniei în Ungaria, s-a intensificat politica de maghiarizare forțată a românilor, în speranța asimilării populației majoritare sub auspicii, mai favorabile ca oricând, se credea la Budapesta. Ca reacție, mișcarea de apărare națională s-a materializat în intensificarea cererilor către Curtea imperială de la Viena pentru arbitrarea și diminuarea opresiunii maghiare asupra românilor. Formă de luptă românească, Mișcarea memorandistă s-a încheiat prin procesul cu același nume de la Cluj și a avut urmare condamnarea la ani grei de închisoare a intelectualilor care s-au așezat în fruntea luptei pentru drepturile naționale.

Cu prilejul procesului memorandiștilor, la Cluj a avut loc o mare demonstrație românească, în sprijinul demersului formulat de remarcabilul grup de intelectuali care au asumat destinul reprezentării conaționalilor.

Cu toată severitatea statului maghiar, ideea Unirii a pătruns în toate comunitățile românești, datorită preoților și învățătorilor patrioți, și a filialelor ASTRA, presărate pe întreg teritoriul Transilvaniei. Dintre intelectualii și oamenii politici deosebit de activi ai zonei Valentin Mureșan îi aminteșt pe Iuliu Manu, Miron Cristea, Vasile Goldiș,  Alexandru Vaida Voievod, dr Teodor Mihali, Ioan Pop de Băsești, alături de mulți alții. De remarcat, comportamentul politic ireproșabil al parlamentarilor transilvăneni în Parlamentul de la Budapesta unde au luat poziții curajoase și au pledat fără dubii opțiunea majoritarilor românii pentru Unire.

 

 

La sfârșitul Primului Război Mondial, când Imperiile Austro- Ungar și Rus au ieșit din istorie, iar doctrina Woodrow Wilson a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor a fost simțit un veritabil îndemn de a se forma state naționale. Încercărilor statului maghiar de a păstra Transilvania, le-a răspuns Iuliu Maniu: ,,Despărțire definitivă”. Textul umărește toate fazele pregătirii și desfășurării unirii. Delegații desemnați au primit credențial ele, legitimația de autentificare, pentru a se prezenta la Alba Iulia, la Marea Adunare  de la 1 Decembrie 1918, unde s-au adunat peste 100.000 de reprezentanți ai românilor. Au fost alese structurile de lucru ale Adunării, a fost realizată Proclamația, iar discursul episcopului Miron Cristea a avut efectul expresie împlinirii dorințe ca Unirea să fie pe veșnicie.

Autorul prezintă tensiunile transferului de putere de la statul ungar spre cel român, bunăoară, intrarea unor trupe ale armatei române în Reteag și Dej, preluarea gării din Beclean, nu fără incidente.

Punctul maxim al dezlipiri Transilvaniei de Ungaria l-a reprezentat războiul declanșat de țara vecină care a căzut sub ispita Revoluției bolșevice, transformând Ungaria în republică sovietică. Conflictul s-a soldat cu ocuparea Budapestei de trupele române și înlăturarea guvernului bolșevic, în acest fel, Ungaria primimd ,,oxigen” pentru încă 20 de ani de dezvoltare liberă în perioada interbelică.

Cea de a doua secțiune a volumului îi prezintă pe delegații din zona Ciceului care au fost mandatați cu credențiale pentru a participa la Marea Adunare. Este vorba de Constantin Bodea, Alexandru Cherebețiu, Ioan Danciu, Ilie Iuga, Victor Motogna, Ioan Tarniță, Ioan Sonea, Iuliu Sonea, Gheorghe Vidican și Ioan Boca. Este vorba de personalități marcante ale zonei, cu ocupații de responsabilitate, și evident, cu dragoste pentru popor și țară. Fiecare dintre aceste biografii conține exemplul muncii de pe bancile școlii, din copilărie până la maturitate și la așezarea în slujba interesului public. Figură aparte face Victor Motogna, originar din Ambriciu (Breaza), ajuns profesor la Năsăud, director al Liceului ,,Andrei Mureșanu” din Dej, fondator al Muzeului de Istorie, doctor al Universității din Cernăuți, docent al Universității din Cluj, și, în final, profesor la Academia teologică din Timișoara. Nu în cele din urmă, senator PNȚ de județul Someș în două legislaturi, și colaborator apropiat al lui Nicolae Iorga în a cărui revistă, ,,Neamul românesc”, publica, de asemenea, Motogna se află în corespondență profesională cu marele istoric.

Volumul ,,Ciceul și Marea Unire” prezintă reproduceri după credențiale, protocoale ale Consiliului Național Român din comune, alte documente locale, de asemenea, autorul dă o bibliografie la zi a temei oferind o amplă listă a celor mai bune lucrări despre temă.

Virtuțile de ansamblu ale cărții lui Valentin Mureșan sunt prezentarea sintetică a unei istorii multiseculare, limpezimea, fluența, preciziunea textului care se citește cu plăcere ca și cum Ciceul ar fi  personajul magic, uriaș, într-o istorie scrisă, respectând toate regulile profesionale ale genului.

Victor ȘTIR

Categoria: Istorie Politică