Centrul Cultural “Iustin Sohorca” din Sângeorz-Băi a fost inaugurat în această seară. Numeroși lideri politici dar și președintele Radu Moldovan au fost prezenți la eveniment

Centrul Cultural “Iustin Sohorca” din Sângeorz-Băi a fost inaugurat în această seară. Numeroși lideri politici dar  și președintele Radu Moldovan au fost prezenți la eveniment


 

Deschiderea oficială a avut loc la ora 17.00, iar de la ora 18.00, sângeorzenii și invitații primarului Traian Ogâgău: președintele CJ BN, Radu Moldovan, deputatul Daniel Suciu, președintele PNL BN, Ioan Turc, dar și fostul primar Roland Venig,  au luat parte la  un spectacol ce include un concert de muzică clasică cu formația Impact XXI, soprana Daniela Păcurar, Mircea Neamțu la trombon, Vera Negreanu la pian, Nichita Domide la percuție. Dirijor Ionică Pop. A fost lansat  volumul Cartea Sângeorzului apărută la Editura Charmides.Spectacolul folcloric a fost susținut de Ansambulul Folcloric Păunița cu instrumentiștii Ionică Moldovan, Ioan Șorecău, Dănuț Poleac, Cătălin Petroaie și soliștii Livia Mihăilă, AnaMaria Mihăilă Lăzăruț, Daniela Șorecău, Amalia Țuțuruga. Au mai  evoluat ansamblul de fluiere al Școalii populară de artă, conducerea muzicală Dănuț Gabor Poleac, conducerea artistică Florin Hodoroga.

Inaugurarea Centrului Cultural Iustin Sohorca Sîngeorz-Băi

Posted by Traian Ogâgău on 10 Decembrie 2017

 

Invitat la acest eveniment, președintele Radu Moldovan a spus următoarele: ” Un proiect început efectiv din anul 2015, finanțat de Guvernul României prin Compania Națională de Investiții, de care era mare nevoie în orașul de pe Valea Someșului! Vreau să îl felicit pe fostul primar Roland Venig pentru inițiativa de a realiza acest proiect și pentru începutul proiectului de modernizare a Casei de Cultură din Sângeorz-Băi. Vreau de asemenea să îi urez succes în administrarea acestui edificiu primarului Traian Ogagau și directorului Centrului Cultural, dl. Profesor Florin Hodoroga.

Felicitări pentru această realizare și succes în activitățile culturale care pot înnobila și da viață unuia dintre cele mai moderne și frumoase centre culturale din județul nostru!”.

 

 

 

 

 

Categoria: EVENIMENT