Ce a stabilit ancheta în cazul minorelor gravide : Sex de bună voie și departe de lumea dezlănțuită

Ce a stabilit ancheta în cazul minorelor gravide :  Sex de bună voie și departe de lumea dezlănțuită


Comisia de Analiză și Verificare a Situației din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, instituită în cazul celor două minore rămase gravide în centrele de protecție ale minorilor de la Beclean și Teaca, a încheiat ancheta.

Potrivit unuin comunicat de presă remis de Consiliul Județean în calitate de autoritate tutelară și semnat de vicepreședintele Vasile Puica, lucrurile ar fi cât se poate de clare: latura penală a celor două cazuri nu se confirm, fiind vorba de partide de sex consimțite și, care au avut loc în afara instituției: ” Din momentul confirmării sarcinii până în prezent, tinerele au beneficiat de suport psihologic și de monitorizare periodică a stării de sănătate”, se scrie în comunicat.

Comunicatul de presă integral: ” În urma cazului a două minore admise în Centrele de Protecție a Copilului din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Consiliul Județean în calitate de autoritate tutelară a dispus constituirea unei Comisii de Analiză și Verificare a Situației, condusă de Vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Domnul Vasile Puica.

Lucrările comisiei au ajuns la final, iar concluziile raportului Comisiei de Analiză și Verificare a Situației sunt:

Evenimentele au avut loc în afara instituției și în mod consimițit;

Ambele minore provin din familii dezorganizate, cu relații familiale disfuncționale;

Din momentul confirmării sarcinii până în prezent, tinerele au beneficiat de suport psihologic și de monitorizare periodică a stării de sănătate;

S-au inițiat demersuri pentru reevaluarea situației minorelor cu scopul evaluării posibilității de reintegrare în familia biologică sau plasamentul în familia extinsă;

Centrul Maternal din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Bistrița le va oferi servicii suport în cazul în care acestea nu pot fi reintegrate în familia naturală sau extinsă; S-au formulat recomandări de îmbunătățire a activității personalului din instituțiile de ocrotire în vederea realizării la un nivel de calitate corespunzător a atribuțiilor de serviciu;

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud va monitoriza evoluția situației minorelor, precum și a tuturor copiilor instituționalizați, având obligația de a respecta recomandările Comisiei, iar în caz de abateri se vor aplica sancțiunile legale”.

Remintim că:

Scandalul ia proporții la DGASPC: La ora actuală există monitorizate două minore gravide în centrele pentru protecția copilului din Bistrița-Năsăud

 

 

 

Categoria: EVENIMENT