Politica

Inapoi la prima pagina
Politica

„Pac, la Războiul liberal !”

A început războiul în marele PNL! Foștii liberali și noii liberali, adică vechii membri ai PDL, s-au certat rău la ședința de azi. Totul a pornit de la o discuție

Politica

NU AU ÎNCREDERE ÎN PARTIDE ȘI PARLAMENT

Evenimentele din justiţie şi de pe scena politică au efecte asupra încrederii românilor în instituţii. Potrivit celui mai recent barometru INSCOP Research cel mai mult a avut de pierdut SRI, ca
Politica Nationala

SCRISOARE CĂTRE VADIM

Te felicit! Ţi-ai îndeplinit rolul malefic, de „talpa iadului” şi ai terminat definitiv PRM-ul, astfel că, te sfătuiesc să stai cu mîna întinsă în altă parte, nu la poarta acestui
Politica

CU BANI DE LA STAT

Membrii Comisiei de Cod Electoral din Parlament au ajuns la un consens care ar urma să schimbe fundamental arhitectura scenei politică din România și mai ales modul în care se vor

Politica Locala

Se întorc ???

Cei 9 primari aleși pe lista PNL la alegerile din iunie 2102 și, trecuți la Partidul Liberal Reformator, ar putea să fie reprimiți în PNL de rit nou, cel condus
Politica Locala

Sg. Băi: Maxim Pop a fost reprimit în PNL de rit nou- Are adeziune la PLR, nu are semnătură

Fostul candidat al PNL la primăria Sg. Băi și învins în alegerile din iunie 2012 de actualul primar Roland Venig, PSD, a fost reprimit în PNL, PNL-ul de rit nou.
Politica

Geea a plecat, Simionca a venit

Schimbări majore la PMP Bistrița-Năsăud, Geea Balaszy Titieni a renunțat la funcția de președinte a filialei județene în favoarea lui Ionuț Simionca, o schimbare anunțată încă în urmă cu cel