CANDIDATURI OFICIALIZATE LA ALDE BN

CANDIDATURI OFICIALIZATE LA ALDE BN

ALDE Bistriţa-Năsăud şi-a prezentat oficial lista cu cei care vor candida din partea acestei formaţiuni politice la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie. Listele sunt deschise de Ioan Ţintean la Camera Deputaţilor şi de Ioan Simionca la Senat. Liderii liberal-democraţi bistriţeni au ieşit astăzi public cu listele  candidaţilor la alegerile parlamentare convocate la jumătatea lunii decembrie a acestui an. Aşa cum se ştie, capii de liste sunt Ioan Ţintean, preşedinte al ALDE BN şi coregraful Ioan Simionca, la Senat. De asemenea, au mai fost nominalizaţi, Dorel Oltean de la Năsăud sau primarii de la Romuli şi Livezile, Ioan Moniţa, respectiv Traian Simionca

Ioan Ţintean:  „La Camera Deputaţilor, locul întâi – Ioan Ţintean, economist, Ioan Moniţa – inginer silvic, domnul primar Traian Simionca din Livezile, doamna avocat Rafila Vintilă, pe locul patru, pe locul V, domnul director Roşu Mareş Sorin, inginer, pe locul VI, profesorul Pompei Cocean, preşedintele Tineretului ALDE, de loc din Târlişua şi domnul economist Nicu Popescu, din zona mediului de afaceri.      La Senat, locul unu, domnul coregraf, care lucrează la Centrul Judeţean pentru Cultură, Ioan Simionca, apoi domnul economist Dorel Oltean, om de afaceri din Năsăud, domnul primar interimar Ionuţ Cifor de la Şieu, locul III, şi doamna inspector şcolar Simona Conradi, din Beclean”, a precizat liderul judeţean Ioan Ţintean.

 

Listele de la Bistriţa-Năsăud vor fi mâine analizate de şefii de la Bucureşti în cadrul unei şedinţe de Birou Politic Naţional, dar Ioan Ţintean spune că acestea nu vor suferi modificări la niciunul din numele prezentate astăzi în cadrul conferinţei de presă.

 

Categoria: Politica