BECLEAN: SURPRIZE PENTRU TURIȘTI LA BĂILE FIGA

BECLEAN: SURPRIZE PENTRU TURIȘTI LA BĂILE FIGA

Turiştii şi toţi cei dornici să îşi petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut, în cursul săptămânii sau în weekend, sunt aşteptaţi în continuare în Complexul Balnear “Băile Figa”.

Şi în perioada de toamnă sau iarnă, staţiunea oferă celor dornici numeroase utilităţi şi servicii de care cei care trec pragul băilor se pot bucura în voie. În plus, administrația locală pregătește și o surpriză pentru această iarnă: un patinoar la Băile Figa, însă doar dacă vremea o va permite.

„Pentru sezonul rece, complexul pune la dispoziţia turiştilor în partea de interior o piscină acoperită cu apă dulce încălzită şi locuri de relaxare pe şezlonguri. De asemenea, vizitatorii băilor se pot relaxa în cele două bazine de tip „jacuzzi”, se pot bucura de saună, precum şi de sala pentru fitness, dotată cu mai multe aparate moderne. Cei care optează şi în perioada de toamnă sau de iarnă să se distreze şi să se relaxeze la Băile Figa pot folosi şi terenurile sportive aflate în interiorul staţiunii beclenare, pentru fotbal, tenis de câmp, baschet sau volei. Mai târziu, când vremea se va răci suficient şi temperaturile scăzute vor permite, în Parcul Balnear va fi amenajat şi un patinoar pe care administraţia locală beclenară speră să îl pună la dispoziţia turiştilor pe toată perioada iernii”, se precizează într-un comunicat transmis redacției.

În ceea ce priveşte condiţiile de acces la Băile Figa în extrasezon, intrarea în Parcul Balnear ,,Băile Figa” este gratuită, iar intrarea în Complexul acoperit costă 10 lei pe zi, atât în timpul săptămânii cât şi în week-end.

„Turiştii au şi varianta achiziţionării unui abonament lunar în valoare de 50 lei. De asemenea, se percep tarife pentru utilizarea terenurilor de sport (10 lei ora pentru terenurile de tenis şi 30 de lei ora pentru terenul de fotbal), precum şi pentru facilităţile de interior (2 lei – 20 minute jacuzzi, 2 lei – 20 minute saună şi 2 lei – ora la sala de fitness)”, se mai precizează în comunicatul citat.

Potrivit unor date ale Primăriei Beclean, peste 150.000 de turişti au trecut porţile Băilor Figa în vara lui 2017. De asemenea, şi acum, în perioada rece a anului, săptămânal, câteva sute de turişti îşi petrec săptămânal timpul liber aici. La succesul parcului balnear al Becleanului contribuie şi cele peste 1000 de locuri de cazare disponibile acum în Satul de Vacanţă, în cabane şi căsuţe de lemn, ceea ce contribuie la sosirea turiştilor şi în extrasezon.

Categoria: BECLEAN

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *