Bărbații politici CDU, la cratiță?

Bărbații politici CDU, la cratiță?

Recentul congres al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din Germania a adus noutăți pe scena politică a ,,locomotive economice a Uniunii Europene. Angela Merkel, președinte de 18 ani a CDU, nu a mai candidat pentru un nou mandat și a  susținut-o pentru înalta funcție pe Annegret Kramp-Karrenbauer, de 56 de ani, din landul Hesse.

În lunga investire politică de care a beneficiat din partea electoratului, Angela Merkel și-a conturat aparența de cea mai puternică femeie din politica mondială, cel puțin  a ultimul deceniu, prin exercitarea funcție de cancelar al Germaniei, o putere economică de prim rang a lumii contemporane.

Mandatele Merkel nu vor fi fost ușoare, în sânul angajaților germani vor fi fost nemulțumiri generate de contribuția germană substanțială la bugetul Uniunii Europene, de milionul și mai bine de migranți pe care țara i-a primit atunci când uraganul a erupt din lagărele turcești, mizîndu-se pe acoperirea unui necesar uriaș de forță de muncă într-o economie cu o dinamica viguroasă.

Este în spiritul de ordine şi disciplină al poporului german de a munci și a merge mai departe chiar dacă destule avantaje s-au pierdut după reunificare cu landurile din Est și atmosfera creată de conjugarea condițiilor politico- economice ale ultimilor ani nu a fost favorabilă. În schimb, a fost benefică pentru Germania și pentru Europa starea de echilibru de pe scena politică inspirată de poziția Angelei Merkel, a doctrinei sale caratcterizată de cumpătare. Nu se pot uita nici dificilele. îndelungile negocieri de şase luni pentru formarea prezentei majorităţi de guvernare.

Annegret Kramp-Karrenbauer și-a câștigat mandatul cu 51,6 % din votanții congresului CDU, astfel că, Friedrich Merz, aspirantul la fotoliul de președinte din zona de dreapta a marii uniuni a cumulat deloc neglijabila zestre de  48,2 %.

Victoria nu este una excepțională, la scor, dar este, totuși, o victorie care, într-un fel, asigură continuitatea politicii Merkel care o girează pe noua aleasă. După remarcile unor comentatori avizați, Annegret Kramp-Karrenbauer va trebui să actualizeze, de nu cumva chiar să reformeze programul CDU care datează din 2007. Nu este mai puțin adevărat că noul preşedinte va trebui să își desfășoară activitatea pe scena politică, pe care dreapta extrema dreaptă gospodărește cum în jur de patrusprezece la sută din opțiunile electorale germane, traducând nemulțumiri care ar fi de preferat să nu crească.

În altă ordine de idei, noul cancelar al Germaniei ar trebui să dea tonul în dinamizarea Uniunii Europene care, déjà, dă semne de bătrânețe, oboseală, de lipsă de idei și de oameni politici cu fantezie pentru modelarea unui viitor credibil.

Un nou președinte şi cancelar femeie al CDU sugerează un viguros curent feminist în politica germană, și trimiterea bărbaților politici la cratiță chiar dacă Fridrich Merz a fost doar la trei procente distanțe de câștigătoare.

,,Spuneţi-mi, unde sunt bărbaţii, unde s-au dus?”, cânta Marlene Dietrich după al Doilea Război Mondial. ,,Bărbaţii politici”, am continua noi, după alegerile din CDU.

 

 

Categoria: ANALIZE-COMENTARII