Băile Figa, sezon de succes

Băile Figa, sezon de succes

Încadrându-se în trendul preconizat, Băile Figa înregistrează și în 2016 un sezon de succes. Cu aproximativ 10.000 de turişti în fiecare sfârșit de săptămână însorit, parcul de distracții acvatice aflat de 3 kilometri de centrul orașului Beclean își consolidează pe an ce trece poziția fruntaşă pe piața serviciilor cu profil balnear disponibile în Transilvania.

Cu zile de sărbătoare în program de-a lungul întregii veri și oferte diversificate, gata să satisfacă toate gusturile și vârstele – de la cei interesați de divertisment, la persoane dornice de cure cu nămol și ape sărate – Parcul Balnear cu aqualand a avut în această vară chiar un weekend record absolute, cu aproape 20.000 de vizitatori. Suceava, Neamț, Maramureș, Sălaj, Cluj sunt județe care au ales Băile Figa pentru petrecerea timpului liber, spre mulțumirea proprietarilor de pensiuni care au de câștigat din investiția cu care au pariat pe succesul parcului balnear.

Ridicată din nimic, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, stațiunea întinsă pe 15 hectare a schimbat în doar câțiva ani viața orașului de pe Someș, asaltat de turiști în fiecare vară, din 2010 încoace. Dacă prognozele de vreme caldă se adeveresc, mai urmează câteva zile pline şi la început de septembrie, înainte de închiderea sezonului estival 2016.

 

Categoria: EVENIMENT