Avocatul Ioan Someşan şi-a anunţat retragerea din cadrul Asociaţiei „22 Decembrie Bistriţa”

Avocatul Ioan Someşan şi-a anunţat retragerea din cadrul Asociaţiei „22 Decembrie Bistriţa”

Asociaţia participanţilor la Revoluţia din Decembrie 1989 la Bistriţa începe să se destructureze, asta, după ce fostul vicepreşedinte Ioan Blaga şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte, consecinţă a scandalului izbucnit în interiorul asociaţiilor de revoluţionari.

La o distanţă de câteva zile, avocatul Ioan Someşan, a spus şi el că nu mai vrea să facă parte din asociaţia revoluţionarilor bistriţeni, şi că nu îl mai interesează niciun fel de funcţie în cadrul acestei asociaţii.  Someşan este primul revoluţionar din Bistriţa care a cerut demisia întregii conduceri şi alegeri în această asociaţie.

Reamintim faptul că administratorul public al municipiului Bistrița, George Avram, președintele Asociației ”22 Decembrie 1989”, dar și Ioan Blaga, membru al asociației, ambii deținători ai titlului de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, au fost puși sub control judiciar pentru cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul acordării titlurilor de revoluționar.

 

Ce a spus IOAN BLAGA?

Blaga a relatat pentru Bistrița Express cum a ajuns să primească în ianuarie 2015 certificatul de revoluționar cu rol determinant, în condițiile în care județul BN nu figura pe lista celor în care s-a tras, au fost răniți sau arestați în 22 decembrie 1989, condiție eliminatorie pentru această recunoaștere, care le-a adus în plus o indemnizație de 2200 de lei lunar. Blaga a explicat că prima cerere pentru noul certificat, reglementat de ordonanța  95 din 2014 pe care a depus-o alături de colegii săi de asociație: George Avram (actualul administrator public al Bistriței) și Ioan Bența a fost respinsă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (SSPR) tocmai pentru că Bistrița și județul nu erau pe harta orașelor martir. Mai spune și că au contestat decizia în aprilie 2014, invocând că ar fi fost prezenți pe baricade la București și abia apoi ar fi ajuns în Bistrița, iar răspunsul, de data aceasta favorabil, a venit prin noiembrie.

Acoperirea pentru certificate: au pretins că au stat pe baricade în București

Cheia succesului ar fi fost Ionel Iosef, un șef de asociație de revoluționari cu influență mare în  SSPR (nota red. cel despre care procurorii susțin că este unul dintre capii  afacerii cu certificate falsificate) care într-o întâlnire privată i-ar fi învățat pe cei trei cum să procedeze—potrivit relatării lui Ioan Blaga- și le-a preluat dosarele. Spre deosebire de revoluționarul Ioan Bența, care a refuzat să-și ridice certificatul și a lăsat să se înțeleagă că întâlnirea i-a ridicat semne de întrebare, Blaga susține că nici vorba de așa ceva. Ba chiar Iosif ar fi fost plin de solicitudine și și-ar fi arătat regretul că cei trei, despre care credea că s-au expus major în 21 decembrie 1989 în Bistrița, nu pot primi această nouă recompensă: ” Pentru că eram din Bistrița-Năsăud,  unde nu au fost arestați și nu s-a tras, nu am primit certificatul când am depus prima dată …  De ex in județul Buzău, că nici acolo nu a fost așa ceva, au înscenat că ar fi fost o arestare(nota red, la revoluție) au găsit niște hârtii  și au primit așa. Pe noi ne-a depășit această anvergură. Și eu am zis : dacă i-a fost așa de milă de noi omului asta (Iosef Ionel, nota red) pentru ca întradevar ne-am riscat pielea în 21 înainte de plecarea lui Ceaușescu. Dacă nu fugea omul ăsta, dacă pleca în ianuarie, nu cred că mai rezistam pe acolo…Deci zic, atunci, hai să o facem. Nu ne-a amenințat nimeni, așa cum am auzit că s-a spus. N-a pus nimeni pistolul pe masă, n-a sărit pe geam, ne-au întâmpinat politicos cu grisine,  sucuri, cafea și apă minerală a relatat Ioan Blaga.

 

Categoria: EVENIMENT