ATENȚIE PRIMĂRII! Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități au dreptul la un spor de 15% la salariul de bază

ATENȚIE PRIMĂRII!  Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități au dreptul la un spor de 15% la salariul de bază

Asistenții personali sunt cei mai vitregiți dintre angajații primăriilor, fiind ultimii luați în considerare atunci când se măresc salariile bugetarilor deși munca lor este una extrem de dificilă. Dat fiind faptul că mai mulți asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități din județul Bistrița-Năsăud, inclusiv părinți ai beneficiarilor noștri diagnosticați cu autism, au depus în ultimele luni solicitări de acordare a sporului de 15% la salariu la primăriile de domiciliu de pe raza județului și au fost refuzați, Asociația Autism Europa face următoarea precizare:

  1. Potrivit legislației în vigoare, pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare, asistentul personal, poate beneficia de spor de până la 15% din salariul de bază.

 

Potrivit HG 153/29.03.2018 – privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități au dreptul la un spor de 15% la salariul de bază pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare.

Această hotărâre a fost modificată în luna august, astfel, în HG 589/2.08.2018 publicată în MO 693/8.08.2018 la punctul 8 se menționează:

  1. În anexa nr. 9, la Regulamentul-cadru punctul IV litera A, punctul 2, se modifică și va avea următorul cuprins:

Se acordă un spor de 15% calculat la salariul de bază:

  1. servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități și pentru persoane vârstnice.

Potrivit unui răspuns furnizat de ANDP la solicitarea Consiliului Național al Dizabilității,

,,În categoria servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane cu dizabilități figurează și asistentul personal, ținând cont că Legea 448/2006 republicată 2008, actualizată 2018, la Capitolul III Servicii și prestații sociale – o persoana cu handicap grav, pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap grav, poate beneficia de servicii sociale prevăzute în art.31, alin.3, punct 4 lit.1 – servicii sociale la domiciliu dar și art. 32 alin.1 lit.a.

Prin urmare, o persoană cu handicap grav poate beneficia de serviciile unui asistent personal, asistent angajat de către primărie sau DGASPC-sector București, în baza unui contract individual de muncă, care îi conferă statutul de salariat, beneficiind de prevederile Legii 153/2017 – legea salarizarii din sistemul bugetar, ca și de prevederile prezentei HG 589 emisă la 2.08.2018, prin acordarea unui spor de 15% pentru condiții de muncă, calculat la salariul de baza pentru serviciile aduse persoanei cu handicap grav”, a declarat doamna Victoria Hagianu, președinta Sindicatului Liber al Asistenților Personali ai Persoanelor cu Handicap București.

De altfel, în alte localități, asistenții personali au semnat deja noile contracte de muncă cu salariilr mărite cu 15%, fiind invitați chiar de primării care le recunosc importanța să beneficieze de prevederile legale. Nu și în Bistrița-Năsăud unde autoritățile locale, deși grăbite să își acorde lor sporuri care de care mai bizare pentru că muncesc în slujba cetățeanului, fac tot ce pot pentru a împiedica această categorie de angajați să beneficieze de drepturile lor.

Informăm pe această cale primăriile din județ și autoritățile interesate că asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități (nu doar asistenții personali profesioniști) au dreptul de sporurile legale.

Atașăm documente utile fiecărui asistent personal în vederea depunerii cererii

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *