ALDE vrea ca în 2020 alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin

ALDE vrea ca în 2020 alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin

Vicepreședintele ALDE Ioan Țintean a anunțat  la Bistrița că Biroul Politic Central al ALDE a decis, în unanimitate, să susţină legea alegerilor în două tururi de scrutin pentru primari. El a punctat  că aşteaptă ca această iniţiativă să fie susţinută şi de alte partide parlamentare

Potrivit lui Ioan Țintean, propunerea aparține Noricăi Nicolai, ” fiindcă noi, încă de la înfiinţarea partidului, când se numea PLR, am spus că obiectivul de bază pentru consolidarea democraţiei este menţinerea instituţiilor caracteristice democraţiei, bicameralismul şi votul în două tururi de scrutin. A fost unanimitate de voturi, aşadar ALDE a hotărât marţi că va susţine legea alegerilor în două tururi de scrutin şi va fi chiar principalul susţinător, să vedem cu cine ne vom alia ca să putem câştiga în această iniţiativă”, a spus Ţintean

Liderul liberal-democrat a mai adăugat că aşteaptă ca această iniţiativă să fie susţinută şi de alte partide parlamentare, fiind conştient, în acelaşi timp, că PSD nu va fi de acord cu această schimbare.

„Cine vrea să ni se alăture este binevenit. Noi nu am spus că vom schimba majoritatea votului pe alte chestiuni în Parlament. Pe chestiunea votului în două tururi de scurtin, îi aşteptăm pe toţi cei care vor să ni se alăture. Poate fi PNL, USR, PMP, UDMR, independenţi. Eu cred, dacă mă întrebaţi, că cei de la PSD vor merge pe vot într-un singur tur – cred, nu am date precise, pentru că, dacă au 2.800 de primari din 3.800, bănuiesc că au tot interesul. Dar aici opiniile noastre sunt divergente”, a afirmat Ţintean. Potrivit vicepreşedintelui ALDE, care conduce în acelaşi timp filiala judeţeană Bistriţa-Năsăud, o astfel de iniţiativă ar trebui să fie votată până cel târziu în primăvara anului 2019, pentru a putea fi pusă în practică la alegerile locale din 2020.

 

Categoria: Politica