Adulmecând umbra…

Adulmecând umbra…

Mă mai întreabă unii și alții, puținii prieteni pe care îi am, mă mai întreabă prin viu grai, he, he, he, ce lux a devenit viul grai sau pe facebook unde am plecat, dacă am plecat, aaaa și de ce am plecat ?

Fiind un cititor profesionist de literatură interbelică română, mi-am amintit de ”Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu dar și de ”Baletul mecanic” al unui alt scriitor preferat al meu, Cezar Petrescu. Da, el a mai scris și ”Întunecare”, așa că poate ar trebui să vorbim de mai multă întunecare și de sindromul patului lui Procust. Am spus că plecarea mea nu a fost una fortuită, poate am avut nevoie de o singură picătură, cu siguranță însă că în viața mea a existat întodeauna un timp al restartului.

Mi-ar fi plăcut să rămîn, însă doar în condițiile mele, pentru că de prea multe ori  tot pun unii și alții condiții, dar mi-am dorit să și plec. Mi-am dorit și așa s-a întâmplat. Întodeauna m-am simțit un călător, un ins care are nevoie de porții de libertate ceva mai mari, ceva mai consistente, iar în lumea asta a presei, și astea sunt tot mai puține, iar ipocriții tot mai mulți sau multe…

… Multe așteptări au oamenii de la tine, multe, ca și cum obligația ta este să le faci întocmai și la timp. O dată, de două ori, de trei, patru, merge, treacă-meargă, doar că acele obligații nu te pot transforma într-o piesă a Baletului Mecanic, iar eu nu vreau, nu vreau atât cât mai pot, să mă transform în piesă, pentru că am auzit eu că există prostii bine îmbrăcate, așa cum există dobitoci foarte dichisiți.

Nu cred în libertatea absolută, ea nu există, dar nici în libertatea prost înțeleasă, dar nici în cei care au făcut din presă comerț cu amănuntul. Nu mai cred demult nici în răutățile gratuite, mereu aceleași, prejudecățile  îmbâcsite de gândurile unor personaje de mucava.

Restul, mdaa, restul despre cine, ce, de ce, unde și cum, nu mai are o așa de mare importanță! De ce? Pentru că nu mai avem nicun fel de compasiune pentru nimeni și pentru nimic, iar asta, mai devreme sau mai târziu ne va pierde. Conștiințele sau chiar pe noi… Știu că nu vă pasă, dar mai știu că veți putea fi prietenii mei atunci când veți pricepe sau veți înțelege că bunăvoința și gentilețea nu implică neapărat prostia și nu exclud ironia.

 

Categoria: ANALIZE-COMENTARII