ACCIDENT ÎNSPĂIMÂNTĂTOR între ŞINTEREAG ŞI ŞIEU SFÂNTU

ACCIDENT ÎNSPĂIMÂNTĂTOR între ŞINTEREAG ŞI ŞIEU SFÂNTU

Tragedie fără margini! Două tinere din Beclean și-au pierdut viața în urma unui teribil accident rutier care s-a petrecut luni dimineața pe DN 17.

Totul s-a petrecut în jurul orei 10.15, între Șintereag și Șieu Sfântu, după ce mașina în care se aflau cele două tinere și șoferul lor ar fi derapat din cauza poleiului și a intrat pe contrasens unde a izbit din plin o autobetonieră de la CML.

Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul în care se aflau cei trei a fost „făcut acordeon”.

La fața locului au ajuns imediat echipajele de salvare SMURD, care le-au găsit pe cele două tinere în stop cardio-respirator. Manevrele de resuscitare la fața locului au fost însă zadarnice pentru una dintre cele două beclenare.

„Pe DN 17 între Şintereag şi Sfântu, un conducător auto de 28 de ani din Tiha Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism nu a adaptat viteza la condiţiile de drum – carosabil acoperit cu poliei – a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi a colizionat o autobetonieră care circula regulamentar din sens opus. Din accident a rezultat decesul unei tinere de 26 de ani, pasageră în autoturism, precum și rănirea conducătorului auto şi a unei alte pasagere (22 de ani), toţi din autoturism. Cei doi şoferi au fost testaţi dacă au consumat alcool, iar rezultatele sunt negative”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb pentru PRIMA TV.

Pe drum spre spital însă, fata de 22 de ani a cedat și a murit și ea.

Amendă pentru cei de la Drumuri

Potrivit sursei citate, Administratorul drumului, Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, va primi amendă de la Poliţie pentru că nu a asigurat condiţii de trafic adecvate, respectiv pentru că nu s-a dat cu antiderapant.

Practic, Drumurile Naţionale vor fi amendate pentru că nu s-a acţionat împotriva poleiului

„La faţa locului s-a stabilit că drumul era acoperit cu poleri. Amenda e între 20 şi 100 de puncte şi nu există posibilitatea de a plăti jumătate din ea. Amenda este între 2.500 de lei şi 12.500 de lei”, a mai spus Sîrb.

http://stiridinbeclean.ro/tragedie-fara-margini-cine-sunt-tinerele-din-beclean-care-au-murit-intr-un-cumplit-accident-de-circulatie-la-sintereag-foto/

Categoria: EVENIMENT