60 de liceeni de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița au ajuns în Parlament

60 de liceeni de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița au ajuns în Parlament

Invitația le-a fost făcută de deputatul Cristina Iurișniți, cea care le-a fost și ghid unui număr de 60 de elevi cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”. Potrivit celor spuse de Iurișniți, a fost vorba de o lecție de democrație.

O lecție de democrație, prin accesul în sălile impozante ale Camerei Deputaților cu explicații și cifre. Am vizitat sala de ședințe, dar și sala grupului Parlamentar USR. Deputați pentru câteva minute, liceenii mi-au reconfirmat ceea ce știam foarte bine ca profesor de peste 20 de ani, că totul pornește de la Educație!”, spune Iurișniți.

Elevii au primit în dar câte o ”Constituție” a României, ei fiind însoțiți în acest periplu parlamentar de profesorii Aurelia Haruta, Nicoleta Butuza și Monica Strungar.

Categoria: Politica