Archive

Inapoi la prima pagina
EVENIMENT

INCENDIU DE PROPORȚII LA DUMITRA. O FEMEIE DE 70 DE ANI A SUFERIT UN ATAC DE PANICĂ

Flăcările au cuprins o casă de locuit (acoperiş și mansardă – aproximativ 160 mp), o anexă gospodărească ( cca. 200 mp), altă anexă gospodărească (aproximativ 60 mp) și acoperişul unei

Politica

Vasile Silași : Primarii PNL sunt ostracizați. PSD spune una și face alta

Secretarul general al PNL Bistrița-Năsăud, Vasile Silași, primar al comunei Chiochiș a criticat astăzi modul de atribuire a contractelor pe Programul Național de Dezvoltare Locală 2. Exemplul dat, este cel

Politica

Iar ați dat-o în bara, domnule primar Ovidiu Crețu!

Este foarte grav ca din cauza aberațiilor dumneavoastră și a unei administrații deficitare, Municipiul Bistrița și implicit, județul Bistrița-Năsăud a ajuns sa fie subiect de bancuri promovat negativ tot mai

EVENIMENT

SÂMBĂTĂ SE DESCHIDE ȘTRANDUL. MÂINE ARE LOC RECEPȚIA LUCRĂRILOR CARE AU COSTAT 4,5 MILIOANE DE LEI

Ştrandul municipal va avea recepţia mâine, iar dacă lucrurile stau bine, sâmbătă bistriţenii se vor putea bucura de locul de agrement. Deschiderea festivă va avea loc sâmbătă, 5 august, cu

Administratie

MILAȘ: CĂMIN CULTURAL EUROPEAN ÎN SATUL OROSFAIA

În urma unei investiții de peste 550.000 lei a Companiei Naționale de Investiții (CNI), cei aproape 400 de locuitori ai satului Orosfaia se vor putea bucura de un spațiu cultural

EVENIMENT

CRISTIAN POMOHACI AFLĂ MÂINE DECIZIA Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care s-a întrunit joi, se pronunță vineri în cazul lui Cristian Pomohaci, părintele cercetat pentru racolare de minori în scopuri sexuale lipsind

EVENIMENT

”DRUMUL BLAJULUI” va fi finalizat în luna august. Dimex Company a făcut ”minuni” pe drumul care leagă E58 de stațiunea Colibița

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a anunţat că lucrările de pe Lotul 1, tronsonul 1,  al DJ 172 D, cunoscut drept Drumul Blajului, vor fi finalizate în luna august.