1,5 milioane de lei pentru amenajarea parcului din centrul comunei Prundu Bârgăului

1,5 milioane de lei pentru amenajarea parcului din centrul comunei Prundu Bârgăului


 

Una dintre cele mai așteptate investiții de anul acesta a fost finalizată  de primăria Prundu Bîrgăului, zilele acestea urmând să fie plantale și ultimele flori în rondourile amenjate în parcul situat în centrul comunei.

Primăria comunei Prundu Bîrgăului a realizat, din fonduri bugetare proprii, un parc situat în centrul comunei, în suprafață de 14.681 mp.

“Este o bucurie pentru mine să văd că investiția pe care am reușit să o finalizăm este atât de apreciată de comunitate. Zi de zi este plin de copii, de tineri, de localnici, care vor să se plimbe și să se relaxeze în noul parc. Parcul a fost recepționat iar ultimele flori și arburși vor fi plantați zilele acestea după cum ne-au recomandat specialiștii. Am constatat că vine foarte multă lume seara în parc și pentru anul viitor vorm mai monta băncuțe suplimentare” spune primarul comunei Prundu Bîrgăului, Doru Crișan.

Lucrările, care au vizat transformarea unui suprafețe de peste 14.600 mp în parc au fost finalizate și recepționate. Acestea au constat în amenajări peisagere cu specii aboricole și floricole, realizarea de alei pietonale și carosabile, piste pentru bicicliști, două fântâni arteziene și locuri de odihnă.

De asemenea, a fost realizat un loc de joacă pentru copii, un pavilion unde se oficiază nunți în timpul verii, dar și o zonă de fitness, dotată cu aparate.

Parcul este iluminat cu stâlpi fotovoltaici, realizați din oțel galvanizat.

Proiectul „Înființare și amenajare parc în comuna Prundu-Bîrgăului, sat Prundu-Bîrgăului, jud. Bistrița-Năsăud” are o valoare estimată 1.523.868 de lei.

 

Categoria: Administratie