11 proiecte pentru Leșu Ilvei. Primarul Ioan Pop a reușit să atragă investiții de peste 5 milioane de euro

11 proiecte pentru Leșu Ilvei. Primarul Ioan Pop a reușit să atragă investiții de peste 5 milioane de euro

Comuna Leșu, una din UAT-urile mici din județul Bistrița-Năsăud, nu iese nici ea din plutonul comunelor bistrițene care au accesat fonduri europene sau au primit bani prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală sau Regională. De altfel, administrația lui Ioan Pop este una cât se poate de benefică pentru localitatea unde de 50 de ani se desfășoară prestigiosul Festival al Trișcașilor.

 

Ioan Pop: Mai sunt multe de făcut, dar proiectele noastre sunt numeroase

Pe Ioan Pop, unul din primarii care ”aleargă” zilnic după fiecare euro ce poate ajuta la modernizarea comunei, îl găsim tot pe un șantier, mai precis pe un drum comunal care va lega cu asfalt centrul comunei Leșu de Tiha Bârgăului.

” Drumul  dintre Leșu și Tiha Bârgăului are pentru mine prioritatea 0, mai ales că este vorba de un drum județean trecut în 2014 din proprietatea Consiliului Județean în cea a comunei noastre. La scurt timp, am reușit să îl intabulez și să dau să se scrie un studiu de fezebilitate, reușind să depunem un proiect care este deja finanțat prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Regională, evident cu toate greutățiile și piedicile pe care am reușit să le depășim. În momentul de față e licitat, iar firma câștigătoare lucrează deja pe el , fiind vorba de 6,2 km, ce vor ajunge la limită cu Tiha Bârgăului”, a spus Ioan Pop.

El a mai subliniat faptul că se vor amenaja străzi laterale pe Programul Național de Dezvoltare Locală, OUG 28: ” În ceea ce privește drumurile agricole, noi am făcut un ADI cu Poiana Ilvei, și aici fiind în diferite faze de execuție, mai ales că sunt vreo 14 kilometri. De asemenea, vom avea și vreo 10 km de drumuri forestiere. Trebuie să spun că aici va intra și un drum care va face legătura între Leșu-Ilva Mică –Josenii Bârgăului, urmând ca această legătură să devină o arteră importantă  pentru turismul local ”.

Reabilitarea Căminului Cultural și construirea unei grădinițe

O altă dorință a primarului Ioan Pop este reconstruirea Căminului Cultural, în vederea transformării acestuia într-un spațiu mai larg și mai prietenos, mai ales pentru Rapsodia Trișcașilor sau foartele multe nunți care sunt organizate în comună: ” Din nefericire, aici întâmpinăm foarte multe greutăți la Satu Mare, acolo unde, lipsa de specialiști, își spune cuvântul, fiind depuse numai puțin de 200 de proiecte, la care lucrează patru persoane, așa că e foarte greu, mai ales că e vorba de bani europeni”.

În aceeași ordine de idei, Ioan Pop vorbește și de construirea unei grădinițe, ”nevoia fiind una mare”.

”Încă un proiect pe care l-am câștigat prin GAL este cel pentru construirea unui amfiteatru în aer liber, o scenă cu multe locuri în spatele primăriei vechi, acum fiind la stadiul de proiectare. Proiectul se va materializa abia anul viitor. Nu trebuie uitat trotuarul de 500 de metri între școala gimazială și centru”, a mai precizat primarul comunei Leșu.

Cadastrul localității, în linie dreaptă

Acțiunea de cadastrare a îmceput în primăvara lui 2018: ” La ora actuală avem măsurate peste 1.200 de hectare, aceasta urmând să ne ajute foarte mult pe noi, dar și pe oameni. Sigur că această cadastrare se va încheia în câțiva ani, trei, poate chiar patru, dar asta cred eu”.

Leșu, o comună răsfirată

Potrivit celor spuse de Ioan Pop, Leșu este una dintre cele mai răsfirate comune ale județului Bistrița-Năsăud, având în ”inventar” peste 96 de kilometri de drumuri în domeniul public, la care, spune Pop, se mai adaugă drumurile de graniță cu alte comune , 40-50 de kilometri: ”Avem foarte multe grupuri de case răsfirate, unele ajungând până pe Lunca Ilvei, iar pe partea cealaltă de munte, pe la Joseni , Tiha, parțial Prundu Bârgăului”.

Până în 2016, doar din bugetul local au fost alocați peste 320 de mii de lei în vederea realizării mai multor investiții:

  • Realizare Plan Urbanistic General
    • Extinderea reţelei de aliemntare cu energie electrică: Zona Carieră-7 familii, Blidar- 8 familii, Ierboasa-3 familii, Blidirel-2 familii
    • Extinderea reţelei de iluminat public-36 de lămpi
    • Extinderea reţelei de apă curentă, a staţiei de epurare şi clorinare şi a staţie de transfer
    • Pod peste râul Leşu

În baza unui parteneriat concret între Consiliul Judeţean, Guvernul României şi prin accesarea de Fonduri Europene, am realizat în ultimii 6 ani investiţii de peste 4,5 milioane de euro: 
• Asfaltarea de străzi şi drumuri de interes local străzile Lescior (2.6 km) şi Faţa de Sus (0.64 km)
• Dezvoltarea şi Modernizarea infrastructurii forestiere (7,3 Km).
• Modernizare Drumului Judeţean 172 C, Ilva Mică (5 km).

În loc de concluzie

Ioan Pop:     ”Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Submăsura 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructură rutieră de interes local), am obţinut 1 milion de euro pentru modernizarea Drumului Comunal 4C Leșu – Porcoi, în care sunt cuprinși circa 6 kilometri de drum, pe un tronson care face legătura între asfaltul din centrul localităţii și cel de pe drumul forestier inaugurat în august 2014, cu prelungire spre Tiha Bârgăului. În cadrul acestui proiect de anvergură locală vom asfalta inclusiv Uliţa lui Petrehuș și Uliţa Blidarului. Apoi, tot prin PNDR, alţi 1,5 milioane de euro vor fi folosiţi pentru reabilitarea a circa 11 kilometri de drumuri forestiere pe axa Valea Măgurii – Tisa – Bondar, la care se mai adaugă un tronson de drum către Vârful Heniu. Al treilea proiect este încadrat Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară dintre Leșu și Poiana Ilvei, cu o valoare de 1 milion de euro, prin care vom moderniza drumurile agricole. Apoi, tot prin PNDR, avem alocaţi 482.000 de euro în vederea modernizării și extinderii Căminului Cultural, în timp ce prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală vin 900.000 de euro pentru asfaltarea a 5,1 kilometri de străzi laterale, mai precis a 11 drumuri de interes local”.

 

 

Categoria: EVENIMENT

Scrie un comentariu

Email-ul nu va fi publicat, dar este obligatoriu pentru comentarii.
Campurile oblicatorii sunt marcate cu *