100 de lampioane s-au înălţat la cer, cu ocazia Zilei Mondiale pentru Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere

100 de lampioane s-au înălţat la cer, cu ocazia Zilei Mondiale pentru Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere

În contextul Zilei Mondiale pentru Comemorarea Victimelor Accidentelor Rutiere, astăzi, 20 noiembrie a.c., începând cu ora 16.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu din municipiul Bistriţa, poliţiştii, pompierii și personal SAJ au fost alături de cei care au pierdut persoane dragi, în accidente rutiere.
????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

 
Ziua Mondială a comemorării victimelor din accidente rutiere a fost astfel un bun prilej pentru continuarea demersului preventiv, în cadrul campaniei de informare şi conştientizare „ÎNCOTRO…?DĂ ŞANSĂ VIEŢII!”, campanie iniţiată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa”  al Judeţului Bistriţa-Năsăud şi susţinută de  Consiliul Județean prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud.
 
Evenimentul a debutat prin expunerea caravanei campanie pe pietonalul „Liviu Rebreanu”, după care au urmat simularea unor intervenţii rapide ale echipajelor de descarcerare şi ale echipajelor de prim-ajutor SMURD. Cei mici au fost încântaţi de autospecialele MAI, motiv pentru care poliţiştii şi pompierii i-au lăsat să le observe îndeaproape.
 
Ne-au fost alături voluntari din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud și ISU, care au distribuit celor prezenţi brelocuri, flyere şi orare şcolare, toate imprimate cu mesaje preventive ale campaniei.
 
Momentul cel mai aşteptat al evenimentului a fost lansarea a 100 de lampioane de culoare albă, pe care cei prezenţi au scris mesaje preventive, mesaje de condoleanţe, nume, gânduri… toate s-au înălţat la ceruri, oferind o imagine minunată.
 
De asemenea, au fost aprinse candele, din care cei prezenţi au format o inimă, ca semn a preţuirii faţă de ele, victimele ale accidentelor rutiere.

Categoria: EVENIMENT